Am pornit cu ideea acestui editorial după știrea pe care am scris-o aici.
Adoptarea masivă a automobilelor electrice în orașele din România este logică și benefică, mai ales pentru calitatea aerului și zgomotul urban, chiar dacă nu rezolvă singură problema poluării. În același timp, este la fel de logic ca tranziția să nu fie forțată brusc, într-o economie care abia respiră între inflație, taxe noi și salarii ce nu țin pasul cu costurile reale.
Adoptarea masivă a automobilelor electrice în orașele din România este logică și benefică, mai ales pentru calitatea aerului și zgomotul urban, chiar dacă nu rezolvă singură problema poluării. În același timp, este la fel de logic ca tranziția să nu fie forțată brusc, într-o economie care abia respiră între inflație, taxe noi și salarii ce nu țin pasul cu costurile reale.
De ce are sens electrificarea în orașe
România pornește cu un avantaj uriaș: o bună parte din energia electrică nu vine din cărbune și gaze, ci din surse cu emisii reduse sau aproape zero. În 2024, sursele regenerabile (hidro, eolian, solar, biomasă) au asigurat circa 46% din producția de energie electrică, iar dacă adăugăm și nuclearul, peste jumătate din curentul produs intern are o amprentă de carbon foarte mică. Cu cât mixul energetic devine mai verde – România are scenarii în care capacitățile regenerabile ajung la peste 70% din puterea instalată până în 2030 – cu atât încărcarea mașinilor electrice „curăță” mai mult și la nivel de emisii totale, nu doar la țeava de eșapament. Bine, problema majoră va fi dacă chiar ne fură francezii apa de prin baraje, că rămânem fără sursa hidro. 🙂
În orașe, beneficiul direct este evident: dispar emisiile locale de NOx și particule de la motoarele termice, plus o scădere consistentă a zgomotului de fond. Hărțile și studiile de calitate a aerului arată că traficul rutier este una dintre principalele surse de poluare în aglomerările urbane, alături de încălzirea rezidențială și anumite activități industriale, deci orice reducere a emisiilor de la mașini ajută imediat sănătatea publică.
Darius spunea, înainte de pandemie, că schimba des filtru de la masca pe care o folosea când mergea cu bicicleta prin oraș și că doar așa a realizat nivelul de poluare prin care se plimba.
Poluarea nu vine doar din trafic
Chiar și așa, ar fi o naivitate să credem că simpla trecere la automobile electrice va transforma aerul din București, Cluj sau Timișoara, ca să numesc doar orașele unde locuim noi patru, într-un aer de munte. În București, de exemplu, rapoartele de calitate a aerului arată că încălzirea rezidențială și traficul contribuie împreună cu 80–90% la poluarea cu particule în sezonul rece, iar pentru PM2.5 încălzirea casnică poate ajunge la 70% din sursă, cu traficul pe la 15%. În plus, praful din șantiere, șoselele proaste, arderile ilegale de deșeuri și diverse activități industriale duc și ele la creșteri semnificative ale concentrațiilor de PM10 și PM2.5 în multe orașe. În plus, fiind iarnp deja, mai adăugăm poluarea de la sursele de încălzire, multe dintre ele fiind pe lemne, gaz sau cărbune.
Prin urmare, mașinile electrice îmbunătățesc situația în orașe, dar nu „rezolvă” poluarea, ci doar elimină o parte vizibilă și foarte enervantă a problemei. Fără politici serioase pentru eficientizarea încălzirii clădirilor, izolarea termică, modernizarea centralelor și combaterea arderilor necontrolate, oricât de multe EV-uri am avea, senzorii de calitate a aerului tot vor clipi în portocaliu și roșu iarna.
Stadiul actual al EV-urilor la noi
Chiar și fără interdicții totale, adoptarea mașinilor electrice în România avansează, doar că într-un ritm oscilant. La final de 2024, parcul auto includea peste 54.000 de mașini electrice (circa 50.000 autoturisme), iar înmatriculările de vehicule electrificate (full electric + hibride + plug-in hybrid) au crescut cu peste 25% față de 2023. În același timp, segmentul de full electrice noi a avut o scădere de peste 30% în 2024, semn că piața reacționează imediat la costuri, la reducerile de subvenții și la incertitudinile economice.
Pentru marile orașe, o combinație între electrice, hibride și transport public modernizat poate reduce semnificativ atât emisiile, cât și aglomerația, mai ales dacă se completează cu zone cu emisii reduse și politici de parcare inteligente. Dar între „e logic să împingem urbanul spre electrificare” și „interzicem complet motoarele termice peste noapte” este o diferență de lume, iar reacția României la planurile UE post-2035 exact asta arată: mai mult realism și mai puțin zel ideologic.
Bine, dat să fim sinceri: nu e sănătos un șoc de electrificare
Economia românească nu este Germania sau Olanda, iar datele din energie și auto arată clar vulnerabilități: producția de electricitate a scăzut în 2024, în timp ce consumul a crescut, iar sectorul energetic a absorbit investiții masive doar ca să țină pasul. În paralel, piața auto termică – inclusiv second-hand – rămâne dominantă, cu sute de mii de mașini noi și rulate intrând anual în țară, pentru că veniturile populației nu permit, pur și simplu, o migrare rapidă în masă spre EV-uri.
Un șoc de electrificare brusc, prins în clinci cu realitatea salariilor, a prețurilor la locuințe și a creditelor, ar duce doar la o prăpastie socială: cei cu bani noi și cu prize în curte, restul cu dieseluri vechi plimbate la nesfârșit prin zonele mai sărace. În plus, rețeaua de distribuție electrică urbană și infrastructura de încărcare au încă nevoie de investiții serioase, altfel riscăm să mutăm frustrarea din benzinării la stațiile de încărcare ocupate sau nefuncționale.
Avem și alte motive pentru o trecere mai lentă
Dincolo de bani și infrastructură, există și problema ritmului tehnologic: bateriile devin mai ieftine, densitatea energetică crește, iar noile platforme electrice sunt mai eficiente decât cele de acum 5–6 ani. O tranziție prea grăbită ar îngropa resurse în modele și tehnologii care se pot dovedi rapid depășite, în loc să permită o adoptare treptată, pe măsură ce raportul preț–autonomie–durabilitate devine din ce în ce mai bun.
În plus, multe orașe europene merg pe abordarea „mix inteligent”: electrifică flotele de transport public, taxiurile, livrările de ultim kilometru și încurajează car-sharing-ul electric, în timp ce lasă o fereastră de timp rezonabilă pentru mașinile termice eficiente și mai puțin poluante. O astfel de cale de mijloc este și logică, și benefică pentru România: aer un pic mai respirabil, mai puțin zgomot, investiții distribuite în timp și, foarte important, fără a sacrifica stabilitatea economică doar pentru a bifa ținte pe hârtie.
În loc de concluzie
Tot ce am scris mai sus sunt lucruri de bun simț, aș zice, dar nu au nicio valoare atât timp cât românii consideră permisul și mașina un drept garantat, dar vor să conducă Golf 4 sau BMW ursuleț…
Nu toți românii consideră permisul și mașina un drept garantat, sunt și dintre aceia care preferă bicicleta precum chinezii lui Mao (așa au văzut ei televizor în reportajele despre Olanda, pardon, Țările de pe Jos). Să nu-i discriminăm zic, cu toate că încearcă să le impună altora propria lor viziune despre viață.
Ce ai scris tu aici eu urlu de ani de zile si sunt injurat . Chiar si aici am incercat sa explic ca murim cu zile in orase , in plus , in ciuda propagandei masive a petrolistilor , o masina electrica este mult mai usor de construit si mai ales de intretinut . Necesita un angrenaj mult mai simplu cu doar cateva piese in miscare față de mii la motoarele termice plus tot felul de uleiuri si lubrefianti scumpi si revizii mult mai dese . O baga pe aia cu infrastructura necesara de parca cele termice nu necesita infrastructura .