Detaliile povestii le aflii din mesaje lasate pe telefoanele sau laptop-urile din joc, si mult mai putin sub forma de briefing. Din cand in cand eroul are si unele viziuni, aparent fara legatura, dar care se dovedesc ulterior vitale firului epic.
Inca din prima secunda de joc ne incanta grafica exemplar executata, cea mai buna si mai demanding dintre toate jocurile FPS de pe piata. S-a acordat un interes special detaliilor: gloantele lasa urme si rup bucati din pereti, umbra este foarte fidela, deplasandu-se in functie de sursa de lumina. In unele zone ale jocului exista niste lampi suspendate, care pot fi miscate de gloante; lumina urmareste foarte fidel miscarea lampii, iar umbra personajelor este in conformitate. In plus, inamicii si obiectele sunt foarte atent realizate.
Al doilea element vizual care se observa este motorul de efecte fizice. Astfel, se poate interactiona cu majoritatea obiectelor, o simpla trecere prea aproape de unul putandu-l tranti de pe masa, rostogoli sau sparge. In plus, soldatii inamici mor foarte realist, in functie de arma care o folosesti si zona in care sunt nimeriti. Pot chiar sa fie dezmembrati sau vaporizati de explozii.
Este chiar pacat sa joci FEAR pe un system care sa nu-l exploateze la maxim. Din experienta spun ca diferentele intre un Ti4200 (1024 cu detalii spre minim) si un Galaxy 7300GT (1024 cu detalii la maxim si AA 2x) sunt semnificative.
Acum despre AI. Inamicii sunt extreme de inteligenti. Trag foarte bine, si se comporta foarte uman: discuta intre ei, ataca in valuri, se retrag, se ascund scotand doar arma sa traga. Stiu sa arunce grenade, au aceleasi arme si sunt la fel de rezistenti ca si tine (100 HP si 100 AP). In afara de soldati normali, ne mai intalnim si cu o serie de roboti, soldati cu armuri speciale, turete sau asasini stealth.
Un joc de exceptie, FEAR a primit pe 24 octombrie si un add-on, FEAR Extraction Point, care continua actiunea originala, insa nu aduce nimic nou in multiplayer.
Tip: FPS
Data lansarii: 17 octombrie 2005
Cerinte minime: Win 2000 / XP, 1.7 GHz CPU, 512 MB RAM, 5 GB pe HDD, 64 MB GeForce4 Ti sau ATI R9600, DirectX 9.0c, 16 bits Sound Card EAX2
Cerinte recomandate: Win 2000 / XP, 3 GHz CPU, 1 GB RAM, 5GB pe HDD, 256 MB ATI R9800Pro (pixel shader 2.0), DirectX 9.0c, 16 bits Sound Card EAX2
Rating: 9.5