La jumatate de secol dupa introducerea catapultelor cu aburi, flota de portavioane a US Navy (Marina SUA) a intrat intr-o era care tradeaza aburul si sistemele hidraulice in favoarea circuitelor electronice avansate.
Constructia portavionului Gerald R Ford (CVN 78), care este capul de serie al noi generatii de portavioane americane, este programata sa inceapa in 2008. Nava in valoare de 10.5 miliarde de dolari va folosi electricitate in schimbul aburului pentru a lansa avioanele de lupta, prepararea meselor si incalzirea cabinelor echipajului. Reactoarele sale nucleare vor produce mai multa energie electrica decat orice alta nava de lupta de pana acum, alimentand unul din asa zisele „orase plutitoare” ale Marinei SUA.
Clasa de portavioane din care face parte CVN 78, este rodul programului CVN 21 de proiectare si dezvoltare, va avea un radar nou si foarte puternic, sisteme imbunatatite pentru ghidarea aeronavelor la aterizare si o punte de zbor marita fata de predecesoarele lor din clasa Nimitz. Echipajul navei va fi format din 4,660 de oameni, cu 1,200 mai putini decat erau necesari pe portavioanele mai vechi.
Multe realizari tehnologice contribuie la reducerea personalului. De exemplu, radarele montate pe noua nava nu vor trebui sa se roteasca, reducand substantial uzura acestora. Marina declara ca noul sistem electromagnetic de lansare al aeronavelor va putea fi operat de aproximativ 90 de marinari, comparat cu 120 necesari pentru operarea catapultelor pe baza de aburi. Pilotii vor observa si ei in timpul decolarii beneficiile aduse de noul sistem de lansare, care ii va propulsa lin de pe puntea portavionului, comparativ cu socul simtit la folosirea catapultelor cu aburi folosite pe portavioanele aflate in dotarea actuala.
Fiecare portavion poate acomoda mai mult de 75 de aeronave, cu un inventar care de obicei include patru escadrile de F/A-18 Hornet, pentru vanatoare si atac la sol, o escadrila de avioane S-3B Viking pentru recunoastere, o escadrila de avioane E-2C Hawkeye de comanda si control si o escadrila de elicoptere. Planurile de viitor propun si imbarcarea aeronavelor fara pilot (UAV – Unmanned Aerial Vehicles); in August 2007 s-a anuntat ca Northrop Grumman a semnat un contract in valoare de 635.9 millioane de dolari cu Comandamentul Marinei SUA pentru Sisteme Aeriene pentru a realiza un prototip de avion fara pilot denumit Unmanned Combat Air System-Demonstrator (UCAS-D), asta dupa ce proiectul aceleeasi firme, X-47B a fost selectat ca punct de plecare pentru proiectul marinei de a introduce avioanele de atac fara pilot.
Deasemenea, Hornetului i se va alatura o versiune ambarcabila a aeronavei Lockheed F-35 Lightning II Joint Strike Fighter (JSF), care le va oferi pilotilor de pe portavioane tehnologia stealth si sisteme electronice de ultima generatie.
Toate aceste aeronave vor oferi portavioanelor capacitatea lor de lupta enorma, incluzand potentialul de a „livra” arme nucleare daca situatia o cere.
„La sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial aveam 99 de portavioane”, spune Vice Amiralul David Architzel, unul dintre ofiterii marinei care se ocupa cu achizitiile. „Portavioanele din ziua de astazi sunt cu mult mai capabile. In momentul de fata masuram lucrurile nu in functie de numarul de avioane/ tinta, ci in functie de numarul de tinte/ avion”.
