Ultima versiune de driver de la NVIDIA elimină suportul pentru plăcile video din generațiile Maxwell (GTX 9xx) și Pascal (GTX 10xx), iar de acum înainte respectivele modele vor mai beneficia doar de actualizări de securitate. Asta înseamnă că eventualele bug-uri, instabilități sau probleme de performanță nu vor mai fi rezolvate prin actualizări de drivere. Cum driverele nu sunt open source, nimeni nu va putea aduce îmbunătățiri pentru vechile GPU-uri, iar într-un final posesorii acestora vor fi nevoiți să migreze la hardware de generație mai nouă.
Ultima versiune compatibilă cu GPU-urile GTX 9xx și GTX 10xx este 581.8, introdusă la începutul lunii noiembrie, așadar momentan nu ar trebui să fie probleme, însă pe măsură ce software-ul și jocurile evoluează, utilizatorii acestora vor începe să se confrunte cu probleme. Cu excepția GTX 1650 și GTX 1650 Ti, care au fost introduse ca alternative low-cost la GPU-urile RTX, NVIDIA mai asigură suport doar pentru modelele RTX 20xx sau mai noi.
Via Neowin






Și aici câștigă (din nou) open source (pe Linux). Sprijinul nu se termină cât timp mai există cineva care să se ocupe. Mă întreb ce mai aștept? Dar pentru 5 lei și ceva cât am dat pe ultima licență de Windows mai aștept 1-2 ani ca să o „rentabilizez” 🙂
PS: oricum Nvidia a „suportat” cu mai bine de 2 ani în plus vechile plăci gafice, comparativ cu AMD