Site icon Arena IT

Abonamentele de telefonie mobilă de la Orange și Telekom se vor scumpi din nou în luna decembrie

Pe fondul creșterii costurilor de operare a rețelelor de telefonie mobilă, Orange și Telekom Romania Mobile vor introduce noi majorări de prețuri începând din luna decembrie. Abonamentele Orange se vor scumpi cu 1 Euro, TVA inclus, iar cele Telekom cu 2 Euro, TVA inclus. De asemenea, Telekom a introdus în contracte și o clauză care prevede ajustarea anuală a prețurilor abonamentelor în raport cu rata inflației.

Operatorii au trimis deja notificări clienților vizați, iar dacă nu aveți telefoane sau alte echipamente achiziționate în rate puteți rezilia contractul în termen de 30 de zile de la primirea notificării. De regulă, și aici vă vorbesc din experiență, la înregistrarea cererilor de portare sau reziliere operatorii trimit oferte de retenție mult mai avantajoase decât oferta inițială. Așa am obținut la Vodafone un abonament la 2 Euro/lună cu resurse naționale voce și SMS nelimitate și 115 GB trafic 5G.

Sursa: Media Max

Exit mobile version