Site icon Arena IT

Cum afectează turiștii pregătirile pentru cercetările pe Marte

Dacă tot nu avem destui bani pentru turism spațial, măcar să vizităm pe Pământ centrele de pregătire pentru explorarea planetei Marte, nu?

Cel puțin asta și-au spus turiștii care deranjează cercetătorii de la Mars Desert Research Station (MDRS), care este deținut și operat de The Mars Society. Acesta găzduiește cercetători care își desfășoară munca în timp ce se află într-o simulare, trăind ca și cum ar fi pe Marte, în deșertul din sudul Utah.

Pentru a pregăti viitoarele misiuni marțiene, aici sunt pregătiți asctronauți care ar trebui să trăiască într-un nivel de izolare prin care niciun om nu a trecut vreodată, iar o mare parte a cercetării MDRS, conduse de echipajele sale, se concentrează asupra acestei provocări. A face această simulare pe Marte cât mai realistă posibil este cheia acestei cercetări. Echipajele pot realiza acest lucru, dar nu cu interferențe externe constante. Ceea ce împiedică acest efort sunt dronele care filmează membrii echipajului sau oameni care rătăcesc prin clădire, băgând capul în clădiri sau așezându-se pe deal chiar în afara ecluzei din față înainte de ziuă.

Cu un interes din ce în ce mai mare pentru spațiu și supraîncărcarea de informații de pe internet, vizitatorii sunt mult mai frecventi la MDRS decât în ​​trecut. Din păcate, MDRS a devenit unul dintre acele site-uri pentru turiști, iar pe internet și în orașul Hanksville din apropiere, oamenii spun că locația este deschisă publicului și/sau stația este accesibilă tuturorm deși asta nu este adevarat.

Rămâne doar ca Elon Musk să posteze că merge acolo într-un weekend, cum a făcut cu #RaidArea51, și putem spune că tabloul este complet. Bine, ar mai fi opțiunea ca NASA să înceapă să își aleagă viitori membrii ai misiunilor spațiale dintre cei care urmăresc echipeșe de la MDRS! 🙂

Sursa: space.com

Exit mobile version