Site icon Arena IT

Amalthea: Luna neobișnuită a lui Jupiter

Satellite Amalthea, Jupiter V, orbiting around Jupiter planet. 3d render

Amaltheia este capra divină care l-a alăptat pe Zeus în Creta, insula lui de naștere, pe când acesta era un bebeluș. În alte tradiții, Amaltheia era o nimfă care l-a hrănit pe Zeus cu miere și laptele unei capre.

Astronomul Edward Emerson Barnard a descoperit luna pe 9 septembrie 1892, iar Camille Flammarion a ”botezat-o”. Amalthea a fost ultimul satelit planetar din sistemul solar care a fost descoperit prin observare directă – adică prin intermediul unui telescop, mai degrabă prin utilizarea unui dispozitiv de imagistică precum un satelit sau o sondă.

Nu se cunosc prea multe despre ea, deoarece a fost observată doar de trei nave spațiale: Voyager 1 și Voyager 2, în 1979, și nava spațială Galileo, în 2002. Deși toate cele trei nave spațiale au realizat imagini ale lunii, acestea sunt de o calitate relativ slabă. Dar ceea ce se știe despre Amalthea este că este un corp ceresc cu o formă neregulată, marcat de cratere de impact mari, dealuri și văi, și contribuie la inelele exterioare slabe ale lui Jupiter, inelele Gossamer.

Printre puținele lucruri pe care le știm despre Amalthea este că realizează o orbită completă în jurul lui Jupiter în 11 ore și 54 minute, este ce-a de-a treia lună ca apropiere de planetă, aparține centurii interioare, alături de Metis, Adrastea și Thebe, iar temperatura de la suprafață este de aprox. -118 grade celsius.

Din păcate, nu sunt misiuni planificate pentru a observa zona unde se află luna, așa că nu preconizez să aflăm prea multe, în viitorul apropiat…

Exit mobile version