Site icon Arena IT

AMD lanseaza arhitectura Bulldozer

Ieri AMD a lansat, in sfarsit, procesoarele realizate pe baza mult asteptatei arhitecturi Bulldozer. Aceasta promitea performanta superioara, urmand sa faca probleme celor de la Intel si sa readuca AMD pe culmile de alta data. Pentru ca de aproximativ cinci ani AMD nu mai concureaza pe segmentul procesoarelor high end.

Dar reuseste Bulldozer-ul sa se tina de promisiuni? Din pacate nu prea. In ciuda modificarilor arhitecturale si a celor opt nuclee componente, noile CPU-uri desktop Zambezi, si asa putine la numar dupa cum vom vedea mai jos, abia reusesc sa faca fata unor procesoare quad core lansate de Intel in urma cu aproape un an, pe segmentul middle end.

Dar Intel are peste acestea hexa core-urile Gulftown, iar peste o luna introduce noile modele Sandy Brige E. Deci AMD nu va avea o viata prea usoara pe viitor, si va fi inca o data nevoit sa se multumeasca cu un codas loc doi, luptand pe partea de pret mai mult.

Dar sa vedem ce schimba AMD la Bulldozer fata de acum vechile Phenom-uri. Lucrurile sunt mai mult o evolutie, in directia considerata de AMD corecta, decat o revolutie in domeniu. In primul rand noile chip-uri sunt foarte mari, masurand 315 mm2 si ingloband aproape 2 miliarde de tranzistori (de doua ori mai multi ca Sandy Bridge).

Doar hexa core-urile Thuban sunt mai mari. Toata oferta Intel si Deneb sunt mai mici. Si asta in ciuda folosirii noului proces tehnologic de 32 nm SOI, inca nestapanit complet de GlobalFoundries. Iar principala schimbare adusa de Bulldozer este trecerea la opt nuclee native.

Insa acestea nu sunt complete, cum am vazut pana acum la Intel sau AMD. Ci mai degraba patru module, fiecare cu cate doua unitati de calcul a numerelor intregi si o singura unitate pentru virgula mobila (deci nu mai avem raportul de 1:1 ca pana acum). Iar AMD considera aceste unitati pentru numerele intregi definitorii si importante, deci avem un octo core.

Fiecare modul poate primi si decoda cate patru instructiuni per thread, cu una mai mult ca un nucleu de Phenom II. Dar un modul are acum doua nuclee… si AMD este iar in dezavantaj fata de Intel, al carui Sandy Bridge primeste cate patru instructiuni per core.

Totodata, unitatea de predictie a Bulldozer-ului a fost ameliorata fata de Phenom II, acum fiind complet independenta. Datele sunt stocate intr-un singur loc fizic, iar memoriile tampon si listele de comenzi au acum capacitati mai mari. Si au fost adaugate noi seturi de instructiuni, toate pentru calculele cu virgula mobila: SSE4, AVX si FMA.

Ca si memorie cache, avem cate 16 KB L1 de date per core, si alti 64 KB L1 de instructiuni, insa comuni intregului modul. Plus 2 MB L2 cache per modul, si un total de 8 MB L3 cache pentru intreg CPU-ul.

Ca sa faca noul Bulldozer performant, AMD are nevoie de frecvente ridicate. Si pentru asta a urmat o cale ce a esuat la Intel in vremea lui Pentium 4: marirea ciclului de procesare. Insa frecventa tintita initial nu a putut fi atinsa decat prin TurboCore. Macar AMD a adus aceasta tehnologie la un nivel de functionare optim.

Dar consumul electric este mai mare decat s-a dorit, in ciuda unui management bine pus la punct, si a posibilitatii de avea fiecare nucleu la frecventa impusa de nivelul de incarcare. Si au crescut si latentele in accesarea memoriei fata de Phenom II, atat cache cat si RAM.

Cu noua familie de procesoare AMD a schimbat si nomenclatura, renuntand complet la un brand care sa le desemneze. La fel ca in cazul CPU-urilor Llano, acum avem doar un cod de model, diferentiat prin literele FX. Si initial sunt lansate doar patru modele, doua octo core-uri, un hexa core si un quad core. Dupa cum se vede in tabelul de mai jos.

Toate folosesc noul socket AM3+, insa sunt retrocompatibile cu AM3. AMD recomanda noile chipset-uri, din seria 900, insa si cele vechi ar trebui sa se descurce la fel de bine. TDP-ul este de 125 W sau 95 W, magistrala HTT atinge 4 GHz sau 4.4 GHz, si preturile nu depasesc 250 $.

Si toate cele patru Zambezi-uri de acum au multiplicatorul deblocat. Si similar celor de la Intel, si AMD va oferi, separat, un cooler cu apa, realizat tot de Asetek. Pretul sau insa nu a fost stabilit la acest moment.

Toate aceste schimbari, unele bune altele rele, au facut din Bulldozer un performer mediocru, care in aplicatii single threaded este chiar mai lent decat predecesorul sau. Iar Core i5 2500K are la acest capitol un avans de 50% fata de FX-8150, cel mai rapid Bulldozer.

Abia in multi threading FX-8150 mai recupereaza din aceasta diferenta. Insa AMD trebuia sa se concentreze pe single threading, punctul sau slab in lupta cu Intel. Nu sa sporeasca performanta multi threaded, oricum suficienta si subutilizata inca in ziua de azi. Deci jocurile nu beneficiaza deloc de pe seama lui.

La overclocking, frecvente de 4.5 – 5 GHz ar fi limita ce poate fi atinsa in conditii normale. Review-uri complete puteti citi la AnandTech, HotHardware, XBitLabs, LegitReviews si Hexus.

Bulldozer a ajuns deja si pe meleaguri mioritice, insa preturile de pornire sunt inca piperate. Sa speram ca ele mai scad, si asta inainte de schimbarea de an. Un FX-8150 costa acum 1040 lei, FX-8120 pleaca de la 865 lei, FX-6100 costa 690 lei, iar FX-4100 este 480 lei. Arhitectura Bulldozer va fi urmata spre sfarsitul anului 2012 de Piledriver, o evolutie directa a sa, care promite performanta per core cu 10 – 15 % mai mare…

Exit mobile version