Si asa s-a nascut proiectul Quantum, momentan inca in fasa. Acesta a fost prezentat tot la E3 2015, dintr-un simplu motiv. Pentru ca in actuala sa forma de prototip contine doua GPU-uri Fiji. Adica cel mai probabil doua placi video Radeon R9 Fury X in Crossfire. Pe langa restul componentelor AMD (procesor, placa de baza, memorie RAM si SSD), si o racire cu apa pe masura.
Ne-ar fi placut sa stim din start si intreaga configuratie, insa AMD ne duce cu zaharelul. Si ne spune numai ca acest sistem poate reda orice joc actual sau din viitorul apropiat la rezolutii 4K cu 60 fps. Deci ca s-ar preta excelent noilor dispozitive de realitate virtuala. Si pana vom avea toate informatiile, nu putem decat sa admiram designul, cu doua jumatati simetrice: cea de jos contine toate componentele, iar cea de sus are un ventilator supradimensionat, silentios, cu rol de a raci apa recirculata de jos.