Site icon Arena IT

AMD redenumeste procesoarele

Cand AMD a lansat generatia K10 de procesoare desktop – Phenom X4 (nucleu Agena), a optat si pentru un nou sistem de denumiri. Insa probabil ca departamentul de marketing nu era prea interesat de munca, pentru ca sistemul ales anunta o finalitate foarte apropiata.

Desi alesesera un sistem cu patru cifre, se pleca de la Phenom X4 9500, si se urca cu cate 100 pentru fiecare pas (urmatorul era Phenom X4 9600 si tot asa). Deci era loc in sus de fix cinci procesoare pe aceasta noua nomenclatura, sau de la 2.2 la 2.6 GHz. Si cand ma gandesc ca AMD dorea ca Agena sa atinga frecvente de 3 GHz…

Si cum cele cinci procesoare au fost lansate (in varianta B3), era inevitabil sa se schimbe sistemul de indicative. Sa speram ca de data aceasta cineva s-a gandit ceva mai departe. Schimbarea va avea loc simultan cu lansarea Phenom-ului pe 45 nm, nuclee Deneb (X4) si Heka (X3), si implica cinci cifre.

Pentru inceput vor exista trei variante de Phenom X4 si alte doua de Phenom X3. Vom avea Phenom X4 20×00, care reprezinta procesoare quad core, socket AM3, cu un controller de memorie DDR3 la 1333 MHz, 2 MB L2 cache, 6 MB L3 cache, magistrala HTT 3.0 la 4 GHz si TDP de 125 sau 95 W. Acestea vor incepe sa apara din primul sfert al lui 2009, si vor avea frecvente de 2.6, 2.8 si 3 GHz in prima faza.

Phenom X4 20×50 vor fi aceleasi Deneb-uri, insa pe socket AM2+, controller-ul de stiind DDR2 la 1066 MHz. Ele ne vor intampina inca din 2008, la 2.8 si 3 GHz.

Tot quad core-uri vor fi si Phenom X4 16×00. Aceste procesoare vor folosi tot socket-ul AM3, cu memoria DDR3 la 1333 MHz, HTT la 4 GHz si TDP de 95 W, insa probabil nu vor avea memorie cache L3; doar cei 2 MB L2. Vor sosi tot din primul sfert al lui 2009, la frecvente de 2.6 si 2.8 GHz.

Si nu in ultimul rand, tri core-ul Heka, va exista in doua variante, similare Deneb-ului AM3. Prima, Phenom X3 14×00, va reuni procesoare cu un controller de memorie DDR3 1333 MHz, cu magistrala HTT 3.0 la 4 GHz, 1.5 MB L2 cache, 6 MB L3 cache si TDP de 95 W. Aceste CPU-uri vor ajunge pe piata din sfertul al doilea al lui 2009, intai doar la 2.6 GHz.

Iar Phenom X3 12×00 vor fi la fel (skAM3, DDR3 1333 MHz, HTT 4 GHz, 95 W TDP), si se vor multumi doar cu cei 1.5 MB de memorie cache L2, renuntandu-se la L3. Ele vor fi lansate tot in sfertul al doilea al lui 2009, la 2.6 si 2.8 GHz.

Exit mobile version