Site icon Arena IT

AMD revine pe profit

Cei de la AMD au anuntat profituri neasteptate in ultimul sfert al anului 2009, in ciuda crizei economice (chiar daca pe terminate). Insa noi stim ca marea parte a acestor castiguri vin de la intelegerea cu Intel, in cadrul careia au primit 1.25 miliarde $. Dar si fara, sfertul s-ar fi terminat tot pe plus pentru AMD.

Mai exact, au fost raportate profituri de aproximativ 1.288 miliarde $, si au fost inregistrate vanzari cu 18% mai mari decat in sfertul al treilea al lui 2009. Comparativ, in sfertul patru din 2008 AMD a avut pierderi de 1.274 miliarde $. S-au dat cu 14% mai multe procesoare si cu 40% mai multe GPU-uri decat in sfertul precedent, si cu 39% si respectiv 58% mai multe decat in sfertul patru din 2008.

Totusi vanzarile generale la procesoare au fost pe 2009 cu 9% mai mici decat in 2008, iar de placi video cu 4% mai mari, primele luni ale anului trecut nefiind afectate de criza. Pe tot anul 2009 AMD a avut incasari de aproximativ 5.403 miliarde $, si un profit de 304 milioane $ (in 2008 au avut pierderi de 3.159 miliarde $ la incasari de 5.808 miliarde $).

Iar daca ne uitam in ograda Intel, vedem sume de zece ori mai mari.

Exit mobile version