Site icon Arena IT

Ghid practic ANCOM: Indicatori de calitate pentru furnizarea serviciului de acces la internet

Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare în Comunicatii (ANCOM) are un mic ghid despre cum să alegi furnizorul de servicii de internet. Este posibil să fie de interes pentru unii dintre cititori, așa că îl redăm integral, mai jos.

Indicatori de calitate tehnici

Pentru a asigura transparența informațiilor privind calitatea serviciului furnizat, conform Deciziei președintelui ANCOM nr. 1112/2017, furnizorii de servicii de acces la internet au obligația de a include în contractele încheiate cu utilizatorii finali valorile asumate pentru următorii parametri de calitate tehnici:

În cazul serviciului de acces la internet furnizat prin rețele fixe:
În cazul serviciului de acces la internet furnizat prin rețele mobile:

Aceste informații trebuie să fie însoțite de următoarele explicații:

De asemenea, furnizorii trebuie să includă în contracte procedura pe care consumatorii o pot urma pentru a măsura performanța reală a serviciului de acces la internet și pentru a constata eventuale diferențe importante, permanente sau care se repetă la intervale regulate, între performanța reală a serviciului în ceea ce privește viteza sau alți parametri tehnici de calitate a serviciului și performanța indicată în contract, precum și o explicație clară și inteligibilă a remediilor aflate la dispoziția consumatorilor în conformitate cu legislația națională în cazul oricărei diferențe permanente sau care se repetă la intervale regulate, între performanța reală a serviciului de acces la internet în ceea ce privește viteza sau alți parametri de calitate a serviciului și performanța indicată în contract.

Furnizorii au obligația publicării informațiilor de mai sus.

ANCOM a realizat şi pune la dispoziţia publicului platforma informatică Netograf (ce conține o aplicație web, aplicații dedicate terminalelor fixe pentru Windows și Mac OS și aplicații dedicate terminalelor mobile pentru Android și iOS) – care permite utilizatorilor să măsoare indicatorii de calitate tehnici ai propriului furnizor. ANCOM publică semestrial statistici cu privire la aceşti indicatori de calitate, astfel încât utilizatorii își pot forma o opinie referitoare la calitatea serviciului oferit de furnizori.

Netograf este instrumentul certificat, în sensul Regulamentului (UE) nr. 2015/2120.

Pentru o funcționare optimă a platformei Netograf, furnizorii de servicii de acces la internet au obligația de a nu taxa, contoriza, limita sau bloca traficul de date consumat de utilizatorii finali dinspre și înspre Netograf.

Totodata furnizorii care au raportat cel puțin 5.000 de conexiuni pentru serviciile de acces la internet au obligația de a transmite ANCOM, prin intermediul Netograf, informații privind parametrii tehnici asociați fiecărei oferte comerciale destinate publicului pentru furnizarea serviciului de acces la internet și plajele de adrese IP utilizate în furnizarea serviciului, precum ṣi de a actualiza aceste informații.

Indicatori de calitate administrativi

Furnizorii de servicii de acces la internet au obligația de a include în contracte valorile asumate pentru următorii parametri de calitate administrativi:

Furnizorii au obligația de a publica valorile parametrilor de calitate administrativi de mai sus corespunzătoare cel puțin ultimelor două semestre încheiate, prin afișarea pe propriul site (pentru cei care dețin o pagină de internet) sau la toate punctele de lucru (pentru cei ce nu dețin o pagină de internet).

Furnizorii care au raportat cel puțin 5.000 de conexiuni pentru serviciile de acces la internet au obligația de a transmite ANCOM, semestrial, prin intermediul Netograf, valorile parametrilor de calitate administrativi.

Exit mobile version