Dacă acum două luni Hidroelectrica anunța că lucrează la o aplicație mobilă pentru cei 500.000 clienți pe partea de furnizare de energie electrică, iată că acum vin cu un update.
Bine, dacă mă întrebați pe mine, se laudă cu aceleași date, în speranța că lumea va uita că emit facturi cu viteza cu care statul român recuperează creanțele de la cei care sunt executați silit. 🙂
Aplicațiile destinate clienților noștri vor fi disponibile în curând pentru sistemele iOS și Android. Acestea sunt în curs de dezvoltare și momentan lucrăm la sincronizarea acestora cu bazele de date, urmând să parcurgem pe rând etapele de testare și lansare efectivă. Sincronizarea aplicațiilor cu sistemul informatic se va va realiza după probarea funcționării conforme a noilor softuri.
Ce putem deduce de aici? Poate că vom avea aplicațiile într-o lună, poate că în cinci, dar că au ajuns la un moment în care au decis să mai comunice și ceva ce pare mai pozitiv decât că doar lucrează la o aplicație. 🙂 Știu, sunt rău, doar Darius a primit deja prima factură, dar știți părerea mea: Hidroelectrica (încă) nu știe să facă bani. Deși profitul lor este destul de mare…
Toate articolele noastre despre Hidroelectrica pot fi consultate aici.