Site icon Arena IT

Apple va produce mai puține iPhone-uri din cauza crizei de semiconductori

Deși e în poziția de a negocia și de obține oferte foarte avantajoase de la furnizorii de componente, Apple nu rămâne neafectată de criza de semiconductori. Compania estima o producție de 90 de milioane de iPhone-uri până la sfârșitul anului, însă principalii furnizori de cipuri nu pot ține pasul cu cererea. Drept urmare, producția de iPhone-uri va fi redusă cu până la 10 milioane de unități. Problemele cu stocurile au reînceput să apară în mai toate regiunile, iar comenzile de iPhone-uri înregistrate în această perioadă au întârzieri de până la o lună.

Apple, la fel ca orice alt producător de smartphone-uri, depinde foarte mult de componentele de comunicare wireless și alimentare de la Broadcom și Texas Instruments, însă acestea sunt fabricate în mare parte de TSMC, care nu are posibilitatea de a crește capacitatea de producție. Soluții cu efect imediat nu prea există, iar criza de semiconductori s-ar putea înrăutăți pe măsură ce ne apropiem de perioada sărbătorilor de iarnă. Dacă aveați în plan să cumpărați un telefon de ultimă generație acum e probabil cel mai bun moment să o faceți.

Via Bloomberg

Exit mobile version