Site icon Arena IT

Review Acer Aspire V15 Nitro Black Edition – laptop business cu valente de gaming

Am avut in teste un laptop foarte cool de care m-am atasat enorm. Aspire Nitro V15 Black Edition de la Acer este un laptop care reuseste sa combine stilul business si sobru cu o usoara tenta de gaming. Nu exceleaza la ultimul capitol, insa este un companion decent in acest sens pentru coporatistul care vrea sa se joace in pauza de masa sau acasa.

Laptop-ul are un design foarte reusit. Reuseste sa fie elegant, subtire, rezistent in tot acest timp, dar sa atraga si privirile celor mai critici. Capacul monitorului are o textura din plastic usor zimtat. Este aderent atunci cand il iei in mana ca sa-l transporti de colo-colo. Sta pe niste picioare de cauciuc si are suficient loc pentru a trage aer. Aerul este eliminat prin spate, iar zonele laterale sunt destinate porturilor.

Pe partea stanga sunt pozitionate doua USB-uri 2.0, 2 jack-uri pentru casti si microfon, slotul de carduri SD si 2 LED-uri de status. Iar pe partea dreapta sunt 2 USB-uri 3.0, un USB Type C, portul HDMI, portul LAN si mufa de incarcare.  Simt lipsa unui al doilea port HDMI sau Display Port…

Ce mentiune as avea, una oricum minora, sunt LED-urile de status. Nu le vezi atunci cand folosesti laptop-ul. Sunt obisnuit sa am un LED in fata care sa-mi indice cand laptop-ul e pornit sau cand HDD-ul este utilizat. La acest model sunt putin mai bine ascunse. E bine ca nu iti distrag atentia, dar un geek ca mine ar prefera sa la vada.

Trackpad-ul este maricel si are butoanele integrate. Este foarte precis si poti sa-ti faci treaba cu el fara probleme. Tastatura este foarte bine spatiata, este confortabila la scris, iar in jocuri nu pune probleme. De mentionat ca este iluminata cu rosu, special pentru gameri.

Ecranul este de 15 inch, are panou IPS si rezolutie 4K 3840 x 2160 pixeli. Este o rezolutie impresionanta, totul se vede foarte bine. Insa unele aplicatii mai vechi mi-au pus probleme. Nu stiu daca tine de Windows, de aplicatie sau de rezolutia ecranului in sine, insa Adobe Photoshop CS5 este imposibila de utilizat daca nu scazi rezolutia. Nu a fost singura aplicatia. La munca folosesc SADP Tool pentru a avea acces la camerele de supraveghere HIKVISION. La fel, interfata este groaznica in 4K.

In rest numai de bine despre ecran. Culori clare, luminozitate suficient de bogata pentru o utilizare la mediul exterior, fara bleeding sau alte probleme.

Difuzoarele sunt impresionante. Au tehnologie Dolby Audio si m-am bucurat de senzatia oferita. Laptop-urile Acer de anul acesta chiar reusesc sa ofere o experienta audio de nota 10. Mereu am apreciat solutiile audio de buna calitate. Nici nu ai nevoie de o placa audio externa.

Pana la urma vorbim despre un laptop. Rolul lui este sa fie o extensie pentru PC-ul de acasa sau de la birou. Reuseste sa integreze un hardware foarte puternic intr-o carcasa compacta, cu un consum redus de energie si design atragator. Totusi, l-am pus putin la munca in cateva jocuri pentru a vedea cum se comporta GTX 1060 in rezolutie 4K. Este de laudat, va spun din start.

Tinant cont ca nu este un laptop de gaming, ci doar are valente in acest sens, consider ca performantele oferite in jocuri sunt foarte bune, dar nu excelente. In tabelul de mai jos puteti vedea FPS-urile din cateva jocuri recente, originale. Toate jocurile au fost rulate in rezolutie 4K. Asadar, puteti oricand sa va jucati pe rezolutie Full HD si sa scoate rezultate mai bune. Insa, ce rost mai are atunci ecranul 4K?

Joc Setari FPS Min FPS Max FPS Mediu
Tomb Raider Mediu 12 56 30
Hitman Mediu 3 78 27
GTA 5 Mediu 19 90 54
BF1 Mediu 21 80 50
Sniper Elite Mediu 19 110 65
Far Cry Primal Mediu 10 71 40

La capitolul temperaturi nu pot spune ca s-a descurcat la fel de bine. Si acest model este un sample si are mici bube. Totusi, la o temperatura ambientala de 27 de grade, fara AC in camera, rezultatele le vedeti mai jos in tabel. In varianta finala sunt convins ca temperaturile sunt mai mici. Totusi, si temperatura ambientala a fost una destul de ridicata.

CPU Idle CPU Load GPU Idle GPU Load
40 80 38 77

Sa vedem si ce gasim sub capota. Cum spuneam este un laptop numai bun pentru munca intensa.

CPU Intel Core i7 7700HQ 2.8 GHz
GPU GTX 1060
RAM 32GB DDR4
Stocare SSD 500GB + 2TB HDD
Ecran IPS 4K 3840 X 2160 15 inch
Altele Ventilatoare rezistente la praf cu constructie metalica, tehnologie CoolBoost, Wireless MU-MIMO

Mie mi-a placut acest laptop pentru ca a reusit sa combine doua stiluri. Ii ofera corporatistului sansa sa se relaxeze cu jocurile lui preferate, in pauza de masa sau acasa. Ofera un design elegant la prima vedere, insa are o tastatura iluminata cu rosu. Este puternic pentru a rula orice joc, insa usor si compact pentru a putea fi transporat zilnic pana la Pipera.

PRO

CONTRA

Nu stiu cat costa modelul testat de mine, dar revin cu un update la pret. Totusi, la PC Garage am gasit modele cu rezolutie Full HD si specificatii asemanatoare. Cred ca ar merita mai mult unul cu ecran Full HD. Link AICI.

Exit mobile version