Supergigantele roșii sunt stele supergigante (clasă de luminozitate I) din spectrul stelar K sau M. Supergigantele roșii sunt, ca volum, cele mai mari stele din univers, dar nu sunt și cele mai mari în ceea ce privește masa lor. Cele mai cunoscute supergigante roșii sunt Betelgeuse și Antares.
Ele apar când o stea moderat masivă arde tot hidrogenul din miezul său și începe procesul de fuziune a heliului, de unde provin elementele mai grele, cum ar fi carbonul și fierul, care determină stelele să se extindă.
Astronomii cred că aceste elemente fuzionează până când formează un nucleu de fier care nu mai poate continua procesul nuclear în mod durabil, ceea ce provoacă explozia stelei. Potrivit studiului publicat în The Astrophysical Journal, supergiganta roșie a fost descoperită în vara anului 2020, cu 130 de zile înainte de a exploda, cu ajutorul a două telescoape din Hawaii.
Echipa de cercetare a identificat un material circumstelar dens care înconjura steaua în momentul în care a explodat și care ar fi același gaz care a provocat o explozie de radiații strălucitoare în acea vară. Astfel, cercetătorii au stabilit că supergigantele roșii “suferă modificări semnificative în structura lor internă, care apoi duc la ejecția tumultuoasă a gazului cu câteva momente înainte de a exploda”. Asta înseamnă că și alte telescoape vor fi capabile să observe tipuri similare de radiații luminoase care ar putea semnala alte supernove iminente.
Sursa: biziday.ro
Dade a mai exploda unu’,.dar mai aproape de pământ ca sa se vadă mai bine
si unde e inregistrarea?!