ASUS a anuntat disponibilitatea celor doua modele si la noi in tara. Seria TUF Gaming ofera o performanta buna si un pret accesibil pentru pasionatii de jocuri video ce sunt in cautarea unui laptop nu foarte scump. Seria TUF este inferioara seriei ROG, insa are avantajele ei. Cele doua modele sunt configurate foarte bine si pot multumi chiar si un gamer cu pretentii.
FX505 si FX705 sunt laptop-uri ce au la interior urmatoarele:
- Procesoare Intel pana la Core i7 8750H
- Placi video GTX pana la 1060
- RAM pana la 32GB
- SSD pana la 521GB PCIe NVMe
- Ecrane de 144Hz Full HD
- Standard militar MIL-STD-810G pentru fiabilitate si durabilitate
- Ventilatoare independente cu tunele de praf integrate si radiatoare cu design patentat
FX505 are un ecran de 15.6 inch, iar FX705 are un ecran ed 17.3 inch. Acestea sunt similare la interior diferenta fiind doar de diagonala. Ecranele cu care sunt echipate se numesc NanoEdge si sunt la nivelul unor panouri IPS, insa daca nu gresesc sunt panouri TN de o foarte buna calitate. Stocarea se poate realiza atat pe SSD de mare viteza cat si pe un SSHD Firecuda de 1TB.
Tastaturile sunt gandite special sa fie mai confortabile. Cursa tastelor este de 1.8mm, tastele sunt curbate, izolate, iluminate RGB si timpul de raspuns este foarte mic. Sunetul este DTS oferind o experienta neasteptat de buna mai ales in casti.
ASUS TUF Gaming FX505 este deja disponibil pe piața locală în configurații variate cu prețuri pornind de la aprox. 4000 lei (TVA inclusiv). Modelul FX705 va ajunge în România în luna decembrie, prețurile pornind de la aprox. 4250 lei (TVA inclusiv).