Impreuna cu perifericele TUF Gaming, la evenimentul de ieri am putut vedea si castile ROG Delta. Acest model este dedicat persoanelor cu o ureche fina si sunt primele casti de gaming din lume cu tehnologie QUAD DAC ESS ES9218. Design-ul cupei este gandit sa aiba aceeasi forma precum urechea, dispun de iluminare RGB si pot functiona cu orice gadget.
Delta ies cel mai mult in evidenta datorita tehnologiei Quad DAC. Este un SoC ESS ES9218 care proceseaza sunetul de inalta calitate. Fiind 4 DAC-uri care proceseaza 4 zone diferite de frecventa, joase, medii, inalte si ultra inalte, sunetul oferit de aceste casti este nemaipomenit. Sunetul este clar, iar raportul semnal-zgomot este de 127dB.
PCB-ul din interiorul castilor are parte de tehnologia Hyper Grounding ce are rolul de a bloca interferentele electromagnetice. Difuzoarele din aceste casti au 50mm si au si o denumire: ASUS Essence. Noile difuzoare folosite de ASUS au o frecventa de raspuns intre 20Hz si 40kHz, incintele sunt etansate, rezultand un sunet de buna calitate.
Fiind pe USB C ele sunt compatibile si cu telefoanele mobile care nu au un jack audio, insa in pachet este oferit un adaptor la USB clasic pentru a le putea conecta la o consola sau la calculator. Jack audio nu au din pacate, insa exista un model identic, Delta Core, cu aceleasi tehnologii, dar cu jack audio.
Un alt lucru foarte important este design-ul cupelor in forma literei D, exact cum este si urechea. Castile se vor mula dupa forma urechii, reduc zgomotul din exterior cu 20%, difuzoarele sunt inclinate la un unghi de 12 grade pentru a se potrivi mai bine unghiului natural al urechii, iar banda de sustinere metalica are gradatii si un reglaj fin.
Pernutele de pe cupe sunt de doua tipuri: Hybrid, care combina pielea cu materialul textil pentru o suprafata groasa pentru sesiunile lungi, iar a doua pereche este din piele fiind mai subtire si mai moale pentru utilizarea in miscare.