ASUS a lansat o promoție valabilă în perioada 1–30 septembrie 2025, prin care utilizatorii care își înregistrează laptopul achiziționat în acest an, indiferent de magazinul din România, pot primi cadou un mouse wireless ASUS WT425. Oferta este limitată la 250 de unități și se acordă câte unul per participant eligibil.
Mouse-ul WT425 este un model optic wireless cu design ergonomic, click-uri silențioase și sensibilitate ajustabilă la 1000 sau 1600 DPI. Funcționează imediat prin dongle USB 2.0, are autonomie extinsă cu o singură baterie AA și poate fi folosit pe aproape orice suprafață, fără mousepad.
Înregistrarea laptopului în contul ASUS aduce și alte avantaje, precum descărcarea rapidă a driverelor și aplicațiilor, gestionarea garanțiilor și posibilitatea de a urmări stadiul reparațiilor în service. Pentru validarea înscrierii sunt necesare datele de contact, factura de achiziție și o fotografie cu seria produsului.
Regulamentul complet al campaniei este disponibil pe site-ul oficial ASUS
