Site icon Arena IT

Asus ROG Mars III

In urma cu o luna nVidia a lansat placa video GeForce GTX 690. Aceasta este realizata in jurul a doua GPU-uri GK104, complet functionale, cu frecvente usor mai mici decat in mod normal regasite in GeForce GTX 680. Acum insa la Computex 2012 Asus ne-a prezentat cea mai extrema versiune de GTX 690.

Aceasta se numeste Mars III, si face parte din gama Republic of Games. Placa este racita de un sistem de radiatoare si trei ventilatoare, ce ocupa doua slot-uri. Si are la dispozitie trei conectori electrici in opt pini, asigurandu-i-se un consum electric de 600 W. Desi probabil nu depaseste nici 450 W.

Si ca sa nu se incalzeasca prea tare, Mars III are, langa acesti conectori electrici, si un buton ce urca ventilatoarele la turatia maxima. Insa acesta poate era mai folositor in partea din spate a placii, langa cele trei DVI-uri si un miniDP.

Din pacate Asus nu precizeaza (inca) si frecventele acestei placi video extreme. Stim doar ca este echipata cu 8 GB de memorie (cate 4 GB per GPU). ROG Mars III va fi realizata in editie limitata, la un pret exorbitant cel mai probabil. Revenim cu detalii suplimentare si o imagine cand sunt disponibile.

Exit mobile version