Am vrut sa-mi cumpar o husa noua pentru 13 Pro Max. Am mai avut din piele si pe 11 Pro si mi-a placut. Intru pe eMAG, selectez filtrele necesare (vandut de eMAG si producatori Apple) si vad niste preturi bune. Problema este ca sunt fake! Toate!
Desi am selectat ca husa sa fie vanduta de eMAG, ea tot era listata dar vanduta de LH Max, un partener din Marketplace cu review-uri foarte bune. Toti cei care au cumparat huse de la ei au spus ca sunt originale.
Pe mine instinctul nu ma insala. Am comandat fara sa o platesc (plata peste 30 de zile) ca in cazul in care este fake sa o returnez repede. Si bine am facut. Desi husa este vanduta ca fiind originala Apple si are o cutie identica 1:1 cu cea originala, iar animatia de la MagSafe apare, ea tot este fake!
Deci nu va lasati pacaliti atunci cand cumparati huse si va apare animatia de MagSafe! Asta nu este un reper ca husa este originala.
Ce trebuie sa stiti este ca Apple nu are niciodata reduceri atat de mari la huse si accesorii. O husa din piele pentru un 13 Pro Max este de 350-400 lei. Nu o sa o gasiti niciodata sub pretul asta, NICIODATA! Cum nici castile AirPods nu vor fi niciodata 300-400 lei sau mai putin. Apple nu are reduceri de acest gen. Apple nu iti face promotie la huse si alte accesorii.
Daca un accesoriu Apple este vandut prea ieftin atunci este fake. Si acum sa revin la husa. Husa arata impecabil, te prinzi greu ca este fake. Dar eu mai am una de la fostul 11 Pro, tot din piele, deci stiu cum trebuie sa arate, stiu cum miroase cand o scoti din cutie si stiu cum arata cutia.
Ce s-a intamplat aici? Pai cutia s-a deschis foarte greu. Era lipita cu un adeziv ieftin si s-a rupt si agatoarea aia de plastic. Practic n-am putut deschide cutia decat prin forta.

Un alt lucru care iti da de inteles ca este fake….mirosul. Mirosul de plastic ieftin de China, de imputenie ordinara. Husa originala de iPhone din piele miroase A PIELE! Nu a plastic chinezesc.
Pe langa asta, scrisul de pe husa nu este perfect lizibil. M-am chinuit sa inteleg 2-3 litere, deci clar e fake. Scrisul de pe husa originala este perfect, clar, il intelegi imediat. Plus imbinarile foarte proaste din interiorul husei.
Am impachetat husa inapoi. A fost 150 lei si o sa ii fac retur. Desi arata bine, se simte bine, MagSafe functioneaza, nu imi inspira increde si nici calitate. Nu va rezista sigur ca una din piele originala si nu sunt de acord cu astfel de tepe.
Este o husa pana la urma, dar chiar si asa nu accept sa iau parte si sa incurajez vanzarea produselor fake. O fac retur si voi comanda o husa originala la pretul CORECT. O sa fac si o reclamatie la eMAG ca acest vanzator sa dispara.
Si totusi, lumea crede ca si-a cumparat husa originala din piele pentru un iPhone 13 Pro Max la pret de husa de Samsung S22 din silicon :)) Incredibil ce tepe ordinare si ce oameni naivi.
eMAG are o singura vina: ca nu verifica cum trebuie magazinele din Marketplace si le da voie sa vanda niste produse fake. Totusi, nu inteleg de ce tot eMAG, dupa ce am pus la filtre VANDUT DE EMAG, apar produse vandute de parteneri.
Va recomandat sa evitati partenerul LH Max.