Am primit la inceputul lunii un gadget interesant si foarte practic, dar nu foarte popular pe la noi. Este vorba de un scanner portabil care te ajuta sa transformi documentele palbabile in fisiere digitale. Este foarte usor de folosit, nu are multe functii si este practic.
Brother DS-820W este un scanner mic si usor care se poate strecura in geanta unei domnisoare sau in ghiozdanul tau de corporatist. Este construita din plastic glossy alb, are cateva butoane de control si baterie durabila detasabila.
La pachet este insotit de un cablu de alimentare, manuale de utilizare si un CD cu driver. Dar cred ca mai bine il descarci de pe site-ul lor. Am folosit scanner-ul o scurta perioada de timp si mi-am dat seama ca este foarte util, dar nu pentru toata lumea. La prima vedere te face sa crezi ca ai avea nevoie de el. Poti scana buletine, permise de conducere, orice. Este interesant, insa in realitate o persoana normala nu il va folosi foarte mult. De aceea consider ca acest gadget are destinatia lui si va putea fi abuzat intr-o corporatie sau in atelierul unui artist.
Despre utilizare sunt foarte putine lucruri de spus. Nu este un device greu de folosit si nici nu are multe functii. Face exact ce stie: sa scaneze. Ca sa-l folosesti ai nevoie de un calculator sau un telefon. Pe cel din urma ai nevoie de o aplicatie speciala. Ca sa-l folosesti pe PC ai nevoie doar de driver si un cablu de date. Dar la fel de bine il poti conecta la reteaua locala prin wireless.

Cand vrei sa scanezi ceva doar deschizi aplicatia, introduci in device obiectul pe care vrei sa-l scanezi si dupa 2 secunde il ai in format digital. Asta-i tot! Nu este nimic complicat. Poti introduce foi A6, A5, A4, fotografii 4×5 sau 5×7, buletine, permise si alte carduri. Insa mare grija sa nu fie capsate!
Poti alege scanare color sau alb negru, formatul de tip PDF sau JPG si rezolutia: High Quality sau Standard. Are un ecran micut care iti afiseaza diferite informatii, iar bateria ofera o durata mare de utilizare. Nu l-am folosit atat de mult incat sa o descarc.
Pe langa faptul ca este util pentru o parte dintre noi, trebuie sa recunosc ca materialele folosite sunt destul de rezistente. Pare durabil si ca ar rezista la tavaleala. Nu am facut teste de rezistenta, insa imi ofera aceasta senzatie.
Fiind un produs de la Brother fiabilitatea este recunoscuta. De mentionat ca nu exista parti consumabile si nu trebuie sa investeti nimic in acest scanner. Pretul recomandat este de 698 de lei fara TVA, insa o sa il gasesti in jur de 750 lei.