Site icon Arena IT

Cel mai mare display construit

Complexul Xicui, Beijing, China. Aici este localizat cel mai mare display creat pana acum. Pe numele sau GreenPix, este un display color cu LED-uri, ce acopera o cladire intreaga din apropierea stadionului unde se vor tine jocurile olimpice din acest an. Suprafata sa – aproximativ 16700 de metri patrati.

Acum, imaginea nu este foarte buna, datorita rezolutiei mici si dimensiunilor mari ale pixelilor (un panou component are 890*890 mm). Insa creatorii nu au tintit fidelitatea imaginii de aproape, ci o cat mai buna vizibilitate de la distanta.

Insa altceva impresioneaza cu adevarat la acest display: in ciuda dimensiunilor sale, nu necesita nici un pic de electricitate pentru a functiona. Se autosustine. Si asta a fost posibil prin integrarea unui strat de elemente fotovoltaice policristaline (panouri solare ultra performante), care absorb lumina soarelui pe timpul zilei, si stocheaza excesul in baterii, pentru a asigura functionarea pe timp de noapte.

Proiectul GreenPix a fost demarat in 2005, si finalizat in luna mai a lui 2008.

Exit mobile version