Deși avem componente hardware extrem de performante – SSD-uri rapide, memorii RAM DDR5 și procesoare puternice – realitatea este că, pentru utilizatorul obișnuit, aceste îmbunătățiri par să nu facă o diferență notabilă în experiența de zi cu zi. Da, aceste upgrade-uri sunt cruciale pentru activități intensive precum editarea video sau randările 3D, însă în folosirea comună, pentru browsing, filme sau aplicații simple, viteza percepută nu pare să fie mult mai bună decât era acum câțiva ani.
Un exemplu clar este momentul când am trecut de la HDD la SSD. Diferența a fost uriașă! Timpii de boot au scăzut dramatic, și sistemul răspundea instant la comenzi. Însă astăzi, cu SSD-uri care ating viteze de până la 12.000 MB/s, față de 300 MB/s, diferența nu mai este atât de simțită.
De ce se întâmplă asta? Unul dintre motive poate fi software-ul. În ciuda hardware-ului incredibil, optimizarea software-ului nu ține întotdeauna pasul. Aplicațiile și sistemele de operare devin din ce în ce mai complexe și consumatoare de resurse. Timpii de bootare, care ar trebui să fie mai rapizi datorită SSD-urilor ultraperformante, nu s-au îmbunătățit considerabil. În plus, unele aplicații par mai lente sau se blochează frecvent.
Această problemă este mai evidentă pe desktop-uri și laptopuri, unde, deși performanțele în jocuri au crescut considerabil datorită plăcilor video puternice și tehnologiilor precum DLSS, pentru activitățile obișnuite nu vedem o diferență atât de mare. Deși hardware-ul continuă să avanseze cu pași mari, software-ul încă pare să fie un factor limitator în această ecuație.
Recent, am avut o experiență care mi-a confirmat și mai clar acest aspect. O rudă m-a rugat să verific de ce PC-ul ei nu mai funcționa bine. După ce am făcut puțină curățenie în sistem (care încă rula pe Windows 7), am fost surprins de cât de bine se mișca acel hardware vechi. Vorbim despre un procesor Intel Ivy Bridge din 2012, 8 GB RAM DDR3 și un SSD de 256 GB cu interfață SATA – un sistem vechi și modest, dar care după optimizare a bootat în mai puțin de 10 secunde. Nu m-am gândit pe moment să fac niște poze la el.
Ce m-a uimit cu adevărat a fost că acest sistem s-a dovedit mai rapid în deschiderea unor aplicații și chiar în timpul de bootare decât propriul meu PC, care este, teoretic, o „rachetă” în comparație: i5-12600K, 64 GB RAM DDR5 la 6000 MHz și un SSD Fury Renegade de 2 TB. Cu toate acestea, sistemul meu pornește în peste 20 de secunde.
Un Intel i5 din generația a 12-a este mult mai performant decât un i5 Ivy Bridge, având o arhitectură complet nouă, mai multe nuclee, frecvențe mai mari, și un suport tehnologic modern. Diferențele de performanță pot ajunge până la 200-300% în sarcini multi-thread și 50-70% în cele single-thread.
Această experiență m-a făcut să îmi pun întrebări legate de cât de mult influențează optimizarea software și curățenia în sistem performanța percepută. Deși hardware-ul modern ar trebui să facă totul mai rapid, pare că nu întotdeauna este așa în practică.
Majoritatea aplicațiilor de zi cu zi (browser, player video, Office) nu au nevoie de o putere de procesare semnificativă. Chiar și un procesor mai vechi, cum ar fi un Intel Ivy Bridge, poate gestiona fără probleme astfel de sarcini, mai ales dacă este susținut de un SSD. În acest caz, diferențele mari de performanță între procesoarele moderne și cele vechi nu sunt exploatate la maximum în aplicațiile obișnuite.
Sistemele de operare, în special Windows 10 și 11, sunt mai complexe și consumă mai multe resurse decât Windows 7, ceea ce poate explica de ce un sistem vechi cu Windows 7, poate părea mai rapid la anumite taskuri simple. Windows 7, fiind mai puțin solicitant, necesită mai puține resurse pentru a funcționa eficient, lăsând mai multă putere pentru aplicații. În schimb, sistemele moderne trebuie să gestioneze o mulțime de procese în fundal, ceea ce poate duce la o experiență mai lentă, chiar și pe hardware mai puternic.
Pentru sarcinile de bază, diferențele de viteză între deschiderea unui browser pe un procesor Ivy Bridge și pe un Alder Lake nu sunt suficient de mari pentru a fi percepute de utilizator. Dacă o aplicație se deschide în 1,5 secunde pe un sistem nou și în 2 secunde pe unul vechi, diferența este nesemnificativă pentru utilizatorul final. Acesta este un exemplu clasic de „diminishing returns” – când câștigurile de performanță devin mai puțin vizibile pe măsură ce hardware-ul avansează.
Diferențele uriașe între hardware-ul modern și cel vechi sunt evidente în taskurile solicitante, cum ar fi jocurile sau editarea video. Însă, pentru sarcini simple, performanța percepută este limitată de cât de mult pot aceste aplicații să beneficieze de hardware-ul puternic. De aceea, un PC vechi, cu un SSD nou și o bună întreținere, poate părea la fel de rapid ca un sistem modern pentru activități cotidiene.
Un exemplu relevant în această discuție este cazul unui prieten foarte bun. Prin 2012 folosea un router D-Link (era și atu nci vechi, mai mult de 100 lei nu a fost)cu internet de la Digi. Nu mai știu daca era internet de 1000 sau de 500. Acest router, care costa doar 200 de lei, oferea un semnal excelent, de la etajul 4 până la parter și în parcarea blocului. După ce a înlocuit D-Link-ul cu un router TP-Link de 2000 de lei, semnalul Wi-Fi chiar a devenit mai slab, viteza pe cablu este aceeasi, iar pe telefon vitezele sunt doar putin mai mari, insa nimic considerabil. Dar, noul router are enșpe mii de tehnologii, însă realitatea este complet alta. Sunt acele tehnologii utile?
În concluzie, deși hardware-ul modern aduce îmbunătățiri semnificative în performanță, eficiență și capacitate, întrebarea rămâne: este utilizat la capacitate maximă? Pentru utilizatorul obișnuit, diferențele de performanță nu sunt întotdeauna resimțite, iar uneori, sistemele mai vechi, pot părea mai rapide. Aceasta se datorează faptului că multe aplicații simple nu beneficiază de puterea procesorului sau de tehnologiile avansate, iar software-ul nu este întotdeauna optimizat pentru a exploata la maximum resursele hardware-ului modern. În plus, complexitatea sistemelor de operare și a aplicațiilor poate introduce o povară suplimentară, făcând ca, în unele cazuri, un sistem mai vechi să ofere o experiență de utilizare mai plăcută și mai eficientă. Astfel, este clar că, deși hardware-ul avansat este capabil să ofere performanțe impresionante, nu întotdeauna aceasta se traduce în îmbunătățiri percepute în utilizarea de zi cu zi.