Pentru cine nu mai tine minte, i7 6700K este un quad core cu Hyper-Threading, la o frecventa nominala de 4 GHz, care prin TurboBoost ajunge la 4.2 GHz. Are multiplicatorul deblocat, 8 MB L3 cache si un TDP de 95 W. Adica este aproximativ echivalent actualului varf de gama Haswell, Core i7 4790K (quad core cu HT la 4 GHz, TurboBoost la 4.4 GHz, 88 W).
Sporurile de performanta provin drept urmare numai din diferenta arhitecturala, noul proces tehnologic de 14 nm neoferind in aceasta situatie si frecvente superioare. Pe scurt, in 3DMark CPU i7 6700K are un avantaj de 14%, in Cinebench R15 tot de 14%, iar in PCMark 8 V2 de numai 4%. Mai sunt testate si cateva jocuri, insa acolo sporurile sunt relativ mici, pentru ca vorbim despre procesoare puternice. Asteptam cu interes review-uri complete, insa ele vor veni impreuna cu procesoarele, abia in luna august.