Site icon Arena IT

Cydia pentru iOS se închide

Pentru cei nefamiliarizați cu iOS și conceptul de Jailbreak, Cydia este un fel de repozitoriu cu aplicații și pachete de personalizare pentru dispozitivele iOS jailbroken. Odată cu fiecare nouă versiune de iOS însă, Apple a făcut și mai dificilă operațiune de jailbreak, așa că Cydia a început să rămână fără clienți. Acesta este și principalul motiv pentru care creatorul Cydia, Saurik, a decis să închidă definitiv serviciul. De-a lungul timpului au fost descoperite și numeroase bug-uri care pot pune în pericol siguranța datelor utilizatorilor, iar cum încasările sunt minuscule, Saurik nu-și mai permite să se ocupe dezvoltare. În plus, contribuțiile utilizatorilor nu acopereau nici măcar costurile de hosting, așadar serviciul nu mai era deloc profitabil.

Utilizatorii nu vor mai putea să cumpere noi tweak-uri pentru iOS, însă vor putea descărca pachetele de instalare deja cumpărate. De menționat ar mai fi că se va închide doar serviciul Cydia Store, responsabil cu distribuția de tweak-uri și aplicații, Cydia Installer continuând să fie disponibil. Vestea bună este că echipa de dezvoltare Electra s-a apucat deja de treabă și va lansa curând o alternativă la Cydia Store denumită Sileo.

Sursa: wccftech

Exit mobile version