Site icon Arena IT

De la rivalitate la colaborare: Intel și NVIDIA anunță un parteneriat strategic și pregătesc lansarea de procesoare x86 pentru PC-uri și datacentere

După o rivalitate care a ținut mai bine de 30 ani, Intel și NVIDIA anunță un parteneriat strategic pentru dezvoltarea de procesoare x86 destinate atât PC-urilor consumer, cât și datacenterelor. Conform comunicatelor emise de ambele companii, colaborarea se va desfășura pentru mai multe generații de SoC-uri, iar în ceea ce privește procesoarele x86 pentru PC-uri, acestea vor sosi cu grafică integrată de la NVIDIA și vor fi incluse într-o nouă familie de procesoare denumită „Intel x86 RTX SoCs”. Mai mult decât atât, pentru a-și demonstra încrederea în acest proiect, NVIDIA a ales să investească 5 miliarde de dolari în Intel, echivalentul a 5% din valoarea de piață. Iar ca urmare a acestei investiții, acțiunile Intel au înregistrat o creștere a cotației pe bursă de aproximativ 30% într-o singură zi.

Deși colaborarea dintre Intel și NVIDIA se află încă în stadiu incipient, ambele companii au lucrat în secret în ultimul an la câteva prototipuri de procesoare x86, inclusiv unele destinate PC-urilor de gaming. Dotările și performanțele procesoarelor nu au fost încă dezvăluite, însă, în baza ciclurilor de dezvoltare de până acum, anunțul și lansarea comercială a acestora ar putea veni cel mai devreme anul viitor, dacă nu chiar în 2027. Momentan, nu se știe în ce măsură NVIDIA urmărește să beneficieze de fab-urile și nodurile de fabricație ale Intel, însă ce e cert e că o astfel de colaborare e benefică pentru consumatori, având potențialul de a introduce pe piață procesoare mult mai potente decât până acum.

Via Tom’s Hardware

Exit mobile version