Departamentul de Comerț al Statelor Unite a emis o nouă directivă prin care interzice companiei Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC) să furnizeze cipuri avansate companiilor din China, conform unui raport Reuters.
Restricțiile vizează componente de 7nm și mai avansate, utilizate în acceleratoare AI și unități de procesare grafică (GPU).
Această decizie vine în contextul în care TSMC a fost nevoită să oprească livrările pentru un client chinez după ce a descoperit că respectivele cipuri au fost utilizate într-un procesor Huawei. În conformitate cu sancțiunile americane, Huawei are interdicție de a importa cipuri avansate pentru tehnologia 5G și aplicații AI.
Noile măsuri vor permite autorităților SUA să monitorizeze și alți clienți, pentru a verifica dacă cipurile sunt redirecționate către echipamente Huawei. În octombrie 2023, SUA a introdus măsuri suplimentare pentru a închide breșele în restricțiile privind exportul de cipuri către China, aplicate din 2022.
În ciuda acestor restricții, TSMC și-a majorat previziunea de creștere a veniturilor pentru 2023 la 30%, după o creștere de 54,2% a profitului net în al treilea trimestru și o creștere a vânzărilor cu 29,2% în octombrie, totalizând 314,2 miliarde TWD (9,7 miliarde USD).
Lasa un comentariu!