Despre burnout, anxietate si stres

Nici nu am reusit sa respiram usurati de finalul pandemiei, ca ne-am trezit colac peste pupaza cu un razboi aproape de granitele tarii.

Prin natura umana, faptul ca este aproape de noi am resimtit o amenintare mult mai mare decat am simtit raportat la razboiul din Siria sau Afghanistan. Cred ca fiecare a simtit o neliniste pe data de 24 februarie cand a inceput nebunia si poate o resimte si astazi. Daca nelinistea a disparut, inflatia cu siguranta nu.

Dar nu despre conflictul acesta doresc sa va povestesc, caci e plin deja de experti pentru el, cu diverse opinii, nu vreau sa adaug nimic aici.

Nu sunt nici cea mai potrivita persoana sa vorbesc despre burnout, anxietate si stres in termeni stiintifici, dar va pot povesti prin ce am trecut eu. Recunosc, daca altcineva mi-ar fi povestit in prima instanta nu l-as fi crezut, dar acum trecand prin aceasta experienta, nu-i doresc nimanui sa treaca prin ea. Poate lui Putin, dar atat!

De la debutul pandemiei si pana in octombrie anul trecut am primit destul de multe suturi in fund cam pe toate planurile. Pandemia a afectat pe toata lumea intr-un fel sau altul, groaza raspandita prin media daca o urmareai parea ca te pregateste de sfarsitul lumii. A fost si unul dintre picioarele in fund pe care le-am primit toti si nu am avut cum sa fugim din calea lui. A fost o suferinta comuna. Pe langa acesata, fiecare ca individ am avut alt set de probleme si griji din alte surse.

Anul trecut in luna octombrie eram la o cabana chiar cu Darius si cu Gabi ( nu ei, nici ArenaIt nu m-au stresat, stati linistiti). Noaptea m-am trezit pentru a merge la toaleta, iar apoi nu am mai reusit sa adorm din nou. Pulsul meu o luase razna, am urcat un etaj la cabana si aveam 130 pe ceasul Garmin. Toata noaptea am fost agitat si nu am putut dormi. A doua zi, in repaos aveam puls 95, iar intr-o plimbare lejera a urcat la 150. Revenit la oras, mi-am facut direct programare la cardiolog. Am intrat si am inceput sa-i insirui cate alergari montane am facut eu, cat sport faceam si cum se poate ca eu sa am acum probleme cu inima. Omul fiind medic cu experienta m-a citit destul de repede si a stiut despre ce e vorba. In primul rand a verificat inima si mi-a spus ca totul e in regula, mi-a dat sa imi fac analize de sange si de glanda, unde totul a fost in regula. La final a incercat sa concluzioneze, sa imi transmita un mesaj, fara sa ma jigneasca: „tu esti clinic sanatos, problema ta e…cum sa iti spun fara sa te simti jignit…trebuie sa iti faci o curatenie mentala”. Pe ocolite, omul imi recomanda un psiholog.

Pentru mine, psihologul nu e ceva anormal, la fel cum mergi la un cardiolog la control, la fel poti merge si la psiholog. Prin urmare, i-am ascultat sfatul.

Ajuns la consultatie si incepand sa-i povestesc psihologului pe fiecare plan cam ce am patit din 2020 incoace pana in luna octombrie, acestuia i-a fost destul de clar. Am avut atacuri de panica, unele mai puternice, unele mai putin puternice, iar pulsul marit se datora stresului si nu unei probleme medicale. Iar cum stresul lucreaza bine cu anxietatea, de ce sa nu imi faca o vizita, alaturi de burnout.

La mine burnout-ul s-a manifestat prin oboseala cronica: oricat puteam dormi, pana la 12 ore consecutiv pe noapte si saptamani la rand eu tot obosit ma trezeam si tot as mai fi dormit. Avusesem 1 an foarte dificil la lucru care m-a stors efectiv de orice farama de energie si desi imi placea ce faceam, nu mai gaseam nici o motivatie. Stresul prin care am trecut pentru a-mi atinge obiectivele si a livra clientului ce era necesar m-a aruncat intr-o vagauna de unde nu mai doream sa ies. Desi motivatia era inexistenta, nu reuseam insa sa ma deconectez de la el, indiferent daca ma plimbam cu bicicleta, mancam, ma uitam la un film sau faceam dus, eu tot acolo ma gandeam. Avusesem in premiera si cosmar cu locul de munca. Nu vreau sa le detaliez pentru ca nu vreau sa-mi aduc aminte si nici nu vreau sa imi spal rufele in public.

Pe langa burnout-ul care deja se instalase, am mai avut alte evenimente soc. Un accident auto care a dus la o dauna totala pentru un milestone de-al meu. Sunt recunoscator ca a fost un accident care s-a soldat doar cu daune materiale, dar un milestone de-al meu s-a stins odata cu el. Au urmat probleme de familie si de cuplu, dorinta de a resuscita proiectul pe care l-am pierdut, diverse evenimente mai putin placute si unele financiare.

Toate adunate, puse intr-un ceaun si amestecate m-au pus fara sa imi dau seama incet dar sigur in genunchi in aproximativ 2 ani de zile.

Mai bine de jumatate de an mai tarziu de la aceste stari, sunt 98% inapoi in grafic. Ele au continuat sa se manifeste si nu m-am facut bine peste noapte. Am mai avut atacuri de panica, stari de neliniste, nici un chef de viata, ganduri negre si altele. Au fost necesare o serie de schimbari: in primul rand am schimbat jobul, iar la o luna de la inceperea in noul loc vreau sa va spun ca am simtit cum un mare bolovan mi-a fost luat din spate. Apoi sedintele de terapie care la inceput erau saptamanale, apoi bi-saptamanale si acum o data pe luna m-au ajutat sa imi inteleg anumite laturi mai bine si sa ma ajute sa nu ma mai agit si consum pentru orice. Practic sa imi pastrez sanatatea mintala. M-am reapucat de sala,ascult podcasturi despre stres, petrec mai mult timp in natura, urmaresc stirile doar odata la 2 zile. Probabil nu ati observat, dar si activitatea pe site din partea mai a fost redusa in ultimele luni.

Unde vreau sa ajung cu povestea mea este ca la ora actuala traim in niste medii foarte stresante si nu ne acordam suficienta atentie noua ca indivizi. Nu faceti ca mine si trageti de voi pana la ultima picatura pentru ca s-ar putea sa va coste scump. Pe mine m-a costat cateva luni din viata si am avut norocul de a primi suport din partea familiei si a prietenilor.

Nu exista solutia universala la probleme acestea, nu toata lumea are aceleasi simptome, important e ca daca simtiti ca nu mai puteti, sa va opriti putin si sa vedeti ce puteti schimba in bine. Nu uitati ca avem doar o viata si banii nu sunt totul. Nu pot cumpara nici sanatatea, nici timpul pierdut.