Site icon Arena IT

DFI renunta la LANParty?

Pentru cei ce nu stiu, divizia LANParty a reprezentat in ultimii ani segmentul consumer al producatorului de placi de baza DFI (dupa ce a trecut si seria Blood Iron, low end, sub aceeasi denumire). Insa de luni bune (mai bine de jumate de an), DFI nu a mai adus nici un model nou de placa de baza pe acest segment. Site-ul a ramas neschimbat, si nici un cuvant nu a mai fost spus.

Si asta in ciuda lansarii unei noi generatii de chipset-uri de catre AMD (880G, 890GX, 890FX etc), si a conectivitatii USB 3.0. Sa insemne asta ca DFI renunta la placile de baza destinate utilizatorului final (end user)? Multi cred ca da. Asta pentru ca divizia LANParty a mers in pierdere in tot anul 2009, iar oficialii companiei nu vor sa clarifice situatia.

Totusi s-a ajuns in aceasta situatie si din cauza strategiei lor de vanzare. DFI mult timp a avut succes in ciuda preturilor mari si a modelelor ceva mai tardive, datorita calitatii oferite. Insa intr-un an de criza pretul a devenit un criteriu mai important. Iar in conditiile in care concurenta si-a crescut calitatea produselor oferite, DFI ar fi trebuit sa ia atitudine.

Exit mobile version