Azi, poate mai mult ca oricând, suntem inundați cu știri pe care trebuie să le filtrăm noi singuri. Și nu mă refer la situația pandemică sau, mai recent, la cea cu războiul din Ucraina, ci la cam orice situație din ultima vreme.Nu demult a fost procesul fondatoarei Theranos, Elizabeth Holmes, cea care a reușit să convingă mulți investitori din industriile de tech și cea medicală să investească într-un produs care nu exista. Ba mai mult, prin intermediul unei campanii bine puse la punct, mass media a prezentat-o ca un geniu în domeniu!
V-am mai povestit aici că, la bază, sunt absolvent de facultate de jurnalism. Prin urmare, am avut destule ocazii să studiez situații de genul acesta. La un moment dat, la un curs practic, am discutat cu cineva care ne povestea despre situația avocaților din Statele Unite. Ne povestea persoana respectivă că paradigma informației din sistemul juridic american se schimbase total prin anii ’80.
Dacă, până atunci, pentru a face mai dificilă apărarea pentru cealaltă parte, avocații transmiteau între ei cât mai puține date, de pe la mijloc sau final de deceniu opt s-a descoperit că este mult mai profitabil pentru avocați, indiferent că discutăm despre cei ai apărării sau ai acuzării, să transmită cât mai multe informații către tribunal și către cealaltă parte, astfel încât cele relevante să fie îngropate printre unele total irelevante. 
În literatura de specialitate de peste ocean sunt definite trei tipuri de dezinformări: misinformation, disinformation și malinformation. Cu toate acestea, la noi sunt tratate toate sub același nume – dezinformare. Dar să vedem ce ănseamnă fiecare dintre ele
- Misinformation: Informații false, dar care nu au fost create cu intenția de a provoca prejudicii (de exemplu, cineva postează un articol care conține informații depășite, dar nu își dă seama de acest lucru). Practic, putem spune că este o dezinformare neintenționată, făcută de autor din lipsa unei documentări temeinice.
- Disinformation: Informații false și create în mod deliberat pentru a face rău unei persoane, unui grup social, unei organizații sau unei țări (de exemplu, un concurent care postează în mod intenționat statistici false despre organizația dumneavoastră cu intenția de a vă discredita). Aici intră propaganda de tip partizanat care distribuie știri false despre inamic. Este o dezinformare voită, cu intenția de a câștiga ceva. Dacă Apple ar trimite comunicate de presă că panelurile produse pentru ei de Samsung sunt toate defecte, cam pe aici s-a integra. Asta, pentru că Apple ar avea de câștiga, iar Samsung ar pierde la bursă.
- Malinformation: Informații care se bazează pe realitate, folosite pentru a aduce prejudicii unei persoane, organizații sau țări (de exemplu, cineva care folosește o fotografie a unui copil refugiat mort (fără context) în încercarea de a aprinde ura față de un anumit grup etnic împotriva căruia se opune. Acest tip de dezinformare este cel mai perfid, cel mai nociv și cel mai prezent, în ultima perioadă.
Consider că dezinformarea neintenționată (misinformation) poate fi identificată destul de repede prin scanarea istoricului știrii sau a emitentului în cauză pentru a determina dacă există un model clar de publicare de conținut eronat sau dacă a fost o greșeală nevinovată și unică.
Cele două din urmă pot fi, de asemenea, identificate cu relativă ușurință după câteva cercetări de bază, dar sunt, în general, dificil de diferențiat. Gândiți-vă că o dezinformare conține ceva real care a fost scos complet din context și cu intenții rău intenționate, în timp ce dezinformarea conține minciuni directe, fără niciun element de adevăr.
Acestea fiind spune, țineți minte de regula de aur a jurnalismului, deși tot mai greu de pus pn practică în aceste zile: verificați orice știre din trei surse independente de încredere. Sau, mai pe românește, măsurați de trei ori înainte să tăiați.