Site icon Arena IT

DisplayPort 1.3 gata de lucru

In 2006, VESA (Video Electronics Standards Association) introducea un nou conector pentru semnalul video, denumit simplu DisplayPort. Acesta era gratuit (nu era necesara plata unei licente la implementarea sa), si putea in acelasi timp transmite si sunet si chiar si date. In 2009 se trecea la actualul DisplayPort 1.2, capabil de o latime de banda de 21.6 Gb/sec.

Suficienta pentru rezolutii UltraHD (3840*2160 pixeli) la un refresh de 60 Hz, sau QuadHD (2560*1600 pixeli) la 120 Hz. Dar din 2009 lucrurile au evoluat, mai ales in materie de rezolutie. UltraHD incearca sa se impuna, si se simte nevoia pentru un conector mai puternic.

Asa ca VESA a finalizat specificatiile pentru DisplayPort 1.3, ce ofera o latime de banda de 32.4 Gb/sec, gratie noii tehnologii High Bit Rate 3, ce aduce un singur canal la 8.1 Gb/sec. Asta se traduce intr-o latime de banda utilizabila de 25.9 Gb/sec (dupa ce se scoate din ecuatie codarea aferenta).

Si asta ar ajunge pentru rezolutii 5K (5120*2880 pixeli) la 60 Hz True Color (24 bits de culoare, sau 16.7M culori, cum stiti mai bine). Sau doua monitoare UltraHD la 60 Hz. Sau unul singur UltraHD la 60 Hz Deep Color (30 / 36 bits de culoare). Si vor fi posibile chiar si rezolutii 8K (7680*4320 pixeli) la 60 Hz, insa cu compresie de culoare (4:2:0).

Ar trebui sa vedem primele dispozitive cu DisplayPort 1.3 (placi video, monitoare, televizoare) la inceputul anului viitor 2015.

Exit mobile version