Site icon Arena IT

eMAG își lansează propriul IFN pentru a finanța achizițiile clienților

Pentru cei care nu știu de unde vine abrevierea, IFN înseamnă Instituție Financiară Nebancară.

Un IFN este o entitate, alta decât instituțiile de credit, ce desfășoară o activitate de creditare cu titlu profesional, în condițiile stabilite de lege. În cazul României, înființarea și funcționarea IFN-urilor sunt reglementate de Legea nr. 93/2009 privind instituțiile financiare nebancare.

Numele noii instituții este HeyBlu și este un proiect realizat în colaborare cu PayU, care este momentan liderul pieței de plăți online din România și cu care au implementat funcționalitatea de plată online pe site sau în aplicație. Programul este complementar soluției deja oferite de eMAG, denumită Wallet (și asta e dezvoltată tot cu PayU), despre care am scris și noi aici, dar și celorlalte metode pe care le au: plata în rate fără dobândă, cardul eMAG de la Raiffeisen Bank sau ratele prin eCREDIT.

HeyBlu este rezultatul unui parteneriat dintre eMAG și PayU, sub controlul Prosus, creat cu scopul de a susține și dezvolta servicii de finanțare flexibile și transparente pentru clienții noștri, astfel încât să îi ajutăm să se bucure de avantajele shoppingului online și să își planifice cât mai bine bugetul familiei. Mai multe informații în legatură cu acest parteneriat vom putea anunța în momentul în care planurile noastre vor fi definitivate, au declarat reprezentanții eMAG pentru Profit.ro.

HeyBlu IFN are la acest moment un capital social de 6,95 milioane de lei și mi se pare un pas normal pentru eMAG, care își dorește un ecosistem complet în jurul platformelor. Bine, nu vă entuziasmați prea mult, am văzut că dobânda vehiculată ar fi de 32%!

Sursa: profit.ro

Exit mobile version