Site icon Arena IT

eMAG pregătește ediția a 14-a de Black Friday pe 8 noiembrie

eMAG anunță startul ediției a 14-a de Black Friday, pe 8 noiembrie, cu peste 1,5 milioane de oferte disponibile pentru clienți, în parteneriat cu sellerii din Marketplace.

Compania estimează vânzări de aproximativ 800 de milioane de lei pentru această ediție, cu 69 de milioane mai mult decât în anul precedent.

Conform unui studiu realizat de Kantar România, aproape 60% dintre românii familiarizați cu Black Friday intenționează să facă achiziții, principalele categorii de produse dorite fiind televizoare (36%), electrocasnice mici (36%), haine (26%), telefoane mobile (26%) și mașini de spălat (19%). Bugetul mediu planificat pentru cumpărături este de 3.116 lei, cu 261 de lei mai mare decât anul trecut.

Pentru Black Friday 2024, eMAG oferă soluții de plată flexibile, inclusiv 4 rate fără dobândă prin contul eMAG pentru peste 2,5 milioane de clienți eligibili și până la 40 de rate cu dobândă zero prin cardurile de credit ale băncilor partenere.

Clienții pot achiziționa și abonamentul Genius la un preț redus de 69 de lei pentru primul an (față de 99 lei prețul standard), care include livrare gratuită și beneficii speciale, precum 150 de lei în vouchere de cumpărături pe eMAG și un voucher surpriză pe Fashion Days.

eMAG a investit în inteligență artificială, lansând căutarea cu poză în aplicație pentru identificarea rapidă a produselor, iar în hub-ul logistic de la Joița a fost instalată o mașină automată de coletare cu capacitate de 750 de colete pe oră, de care beneficiază inclusiv sellerii care folosesc Fulfilment by eMAG.

Black Friday este un moment esențial pentru cumpărături, iar interesul românilor este în creștere atât în privința bugetului planificat, cât și a intenției de achiziție. Ne-am pregătit cu cele mai bune oferte și soluții de plată flexibile, astfel încât evenimentul să fie accesibil pentru toți românii, a declarat Tudor Manea, CEO Grup eMAG.

Cu ajutorul infrastructurii de lockere ajunsă la 6.400 de unități, cu 80% mai multe față de anul trecut, eMAG este pregătit să asigure livrarea tuturor comenzilor până pe 23 noiembrie. Anul trecut de Black Friday, majoritatea comenzilor, adică 58,49%, au fost plasate la easybox.

Pe 8 noiembrie, de Black Friday clienții eMAG au la dispoziție o gamă variată de produse:

Produse speciale

Voi aveți în plan vreo achiziție de Back Friday anul acesta?

Exit mobile version