Evolio este primul producator roman de electronice care aduce pe piata un astfel de dispozitiv si eu cred ca nu le-a iesit rau, asa din prima, desi mai sunt unele lucruri care pot fi imbunatatite. Dar haideti sa trecem la un review un pic mai detaliat.
- Ideea de baza
- Design, constructie si ambalaj
- Aplicatii, sistem de operare, folosire si utilitate
- Specificatii
- Pret, disponibilitate si concluzie
Ideea de baza
Ideea de baza din spatele Evolio Smart TV BOX e simpla: sa-ti dea posibilitatea sa faci mai multe cu televiztorul tau LCD. Zic LCD pentru ca, desi mai are si o iesire de AUDIO-VIDEO analogica, montarea acestuia la un televizor mai vechi nu prea si-ar avea rostul.
Preturile la televizoarele LCD simple pleaca chiar de la 700-800 RON, pentru unul de 80-81 cm. Pe cand smart TV-urile sunt minim 1300-1400 RON. Asadar, ideea e buna, sa vedem si realizarea.
Design, constructie si ambalaj
Din punct de vedere al design-ului Evolio a facut o treaba buna, cutiuta arata bine, e colorata negru mat, e usoara si nu e mare. Se potriveste cu brio in sufragerie langa orice LCD.
Ambalajul se deschide usor insa e genul acela de ambalaj in care daca vrei sa pui lucrurile la loc, dupa ce ai scos totul, nu iti va mai iesi. Mai multe puteti vedea, la capitolul asta, si in scurtul review video.
Aplicatii, sistem de operare, folosire si utilitate
Sistem de operare. Evolio Smart TV Box vine cu Android 4.2 „Jelly Bean”. Avand sub capota un procesor dual-core si 1 GB memorie RAM, sistemul de operare nu se misca rau deloc. Mai are si momente cand mai agata sau cand astepti un pic mai mult ca o aplicatie sa porneasca insa, in mare, totul merge acceptabil.
Aplicatii si utilitate. Din start, jucaria vine cu cateva aplicatii preinstalate, printre care si una de citit ziare, numita „Presa Online”, Facebook, Seenow sau altele. Eu, pe langa astea, am instalat urmatoarele:
- ES File Explorer File Manager. Cu el ma conectez la NAS-ul din dotare si urmaresc filme de pe el, sau deschid orice tip de fisier. Initial mi-am pus BS Player pentru vizionarea de .MKV-uri, insa n-a mers cum trebuie si am ramas la playerul integrat, care merge foarte bine.
- ES Task Manager. Din cand in cand mai inchid toate task-urile ca sa eliberez memoria. N-a avut o aplicatie de tipul asta preinstalata.
- Radio FM. E simplu, face ce spune, poti asculta o gramada de posturi radio online.
Si cam atat, pentru ca browserul de Android merge bine, am incercat si Chrome dar se misca destul de greu, iar aplicatia de YouTube isi face treaba. La capitolul multimedia sunt acoperit cu doar o mana de aplicatii. Jocurile sunt mai greu de manuit din telecomanda sau mouse si tastatura, despre asta o sa vorbesc in cele ce urmeaza.
Fara doar si poate smart box-ul e util. Insa folosirea lui doar cu telecomanda e greoaie, nu e imposibila dar greoaie. Asa ca am pus repede un mouse pe USB si am rezovat partial problema. Insa daca vrei sa o rezolvi mai elegant poti sa-ti cumperi o tastatura cu touchpad integrat, cum e cea din video. Evolio are si un pachet in care vinde TV Box-ul cu tot cu tastatura, la un pret mai bun.
Specificatii
Sistem Operare | Android 4.2 Jelly Bean |
Procesor | All Winner A200 |
Frecventa Procesor | Dual Core de 1 GHz |
Memorie interna | 4 GB |
Memorie RAM | 1 GB DDR3 |
Memorie externa | Prin stick USB sau Card SD pana la 32 GB |
Conectivitate | Jack, Card Reader SD, Lan (RJ 45), USB (2 porturi USB 2.0), HDMI, Wi-Fi |
Dimensiuni si Greutate | 160 x 145 x 33 mm, 220 Gr. |
Pret, disponibilitate si concluzie
In concluzie, Evolio Smart TV Box este un gadget foarte util. Il am de ceva timp si m-am folosit de el aproape in fiecare zi. E de apreciat ca are si conectivitate Wi-Fi si pe fir. Mai mult, poate fi folosit si ca router wireless.
Il puteti cumpara de la Evolio la pretul de 399 RON sau de la eMAG tot la 399 RON.