Site icon Arena IT

Fallout 3 infatisat

Zilele acestea, la E3 2008 (salon international de jocuri video), cei de la Bethesda au prezentat pentru prima data gameplay-ul viitorului lor mare joc, Fallout 3. Pentru cei ce nu stiu, seria Fallout a debutat in 1997, aducandu-ne un RPG desfasurat intr-o lume postapocaliptica, la ani de zile dupa ce un razboi nuclear a modificat suprafata Pamantului.

Fallout 1 si 2 au fost create de Black Isle Studios, parte din Interplay Entertainment, companie care intre timp a dat faliment. Ei se apucasera de Fallout 3 din 2004, dar au vandut licenta si tot ce au facut celor de la Bethesda (cu experienta extensiva in RPG-uri).

Acestia au abandonat proiectul inceput de Black Isle Studios (ca doar era cam vechi), si au luat-o de la 0. Acum 1 an va anuntam de primul trailer pentru Fallout 3. Si abia acum, cu cateva luni inainte de lansarea oficiala din aceasta toamna, putem vedea efectiv cum arata jocul.

Realizatorii ne promit un mediu complet deschis, cu joc ce se adapteaza la actiunile noastre, si minim 100 de ore de joc. Insa Fallout 3 pierde modul de lupta pe ture, fiind un RPG in timp real, la persoana intai sau a treia, similar seriei Elder Scrolls. Puteti urmari filmuletul realizat fie aici fie putin mai jos.

Exit mobile version