Site icon Arena IT

Files Go – aplicatie Android de la Google pentru managementul spatiului

Pentru ca am vazut un interes sporit pe partea aplicatiilor pentru smarphone-urile care ne mananca tot mai mult din timp, va voi prezenta o aplicatie Android care vine in ajutorul nostru cand vine vorba de managementul spatiului pe telefoanele mobile.

Files Go este o aplicatie dezvoltata de Google care este disponibila momentan doar pe Android, este gratuita si o folosesc deja de cateva luni bune. In cele ce urmeaza va voi spune cum functioneaza si ce o diferentiaza de alte aplicatii similare care probabil se gasesc pe Play Store. Din motive de securitate, aplicatia nu permite screenshots din interiorul ei, asa ca am fost nevoit sa fac poze telefonului.

Aplicatia scaneaza telefonul dupa continut si in meniul principal grupeaza in functie de diferite criterii precum poze cu rezolutii scazute, fisiere duplicate, poze modificate cu ajutorul Snapseed, aplicatii instalate pe care nu le-ati folosit de o perioada de timp sau fisiere mari care ocupa foarte mult spatiu. Nu va sterge nimic singura, utilizatorul fiind cel care alege ce anume va fi sters. Pentru cei care folosesc WhatsApp foarte mult si primesc/trimit multe fisiere media, aplicatia este extrem de utila pentru a nu pastra duplicate in memoria telefonului.

De fiecare data cand trimitem un fisier media (poza sau video) prin WhatsApp, acesta creaza o copie de dimensiune redusa a fisierului pe care vreti sa o trimiteti si pe care nu o puteti gasi in galeria telefonului, eu am avut 5000 de poze si filmulete in telefon din diverse conversatii pe care nu le doream. Daca trimiteti aceiasi poza mai multor contacte pe WhatsApp din nou telefonul va stoca copii ale originalului. Daca trimiteti la 5 persoane in 5 conversatii diferite aceiasi poza, veti avea 5 fisiere duplicate. Files Go va scana telefonul si le veti puteti sterge, pastrand doar originalul.

Fiind un produs Google, Files Go comunica si cu Google Photos si toate pozele care au fost urcate deja in cloud si sunt inca prezente pe telefon, pot fi sterse foarte usor din memoria telefonului. Aplicatiile nefolosite de mai mult timp apar si ele in lista si se poate opta pentru stergerea lor. Avusesem instalat Skype pe care il folosisem o singura data in mai bine de un an, asa ca am renuntat la el. Meniul secundar iti permite sa rasfoiesti telefonul pe diverse categorii precum poze, audio, video, documente, etc sau cautare specifica dupa un fisier daca ii cunosti numele. Se pot transmite printr-un hotspot securizat fisiere intre doua terminale care au aplicatia instalata, fara a avea nevoie de conexiune la internet.

Daca aveti memoria telefonului aproape plina si nu stiti la ce ati putea renunta ca sa mai faceti rost de niste spatiu, eu va recomand sa-i dati o sansa. Este gratuita si produsa de Google.

[ Link Play Store ]

Exit mobile version