
V-am mai spus, sunt genul de persoană care blindează telefonul cu folie și husă, ca să fie ca noi și peste ani de zile. Și de-a lungul timpului am observat o chestie ciudată…
Și mi-am amintit de ea zilele trecute, când am pus la vânzare un iPhone 13 Pro cumpărat de pe Flip acum trei ani de zile. Carcasa era impecabilă însă pe ecran avea o grămadă de zgârieturi fine și urme de utilizare.
Însă mi-am amintit de ele abia când am dat folia de sticlă jos de pe ecran, folie pusă tot în urmă cu trei ani de zile cand am luat telefonul. Folia impecabilă, ecranul plin de zgârieturi. Și, dacă nu știați, acestea nu se mai văd dacă ai o folie de sticlă peste ele.
Așa am ajuns la întrebarea din titlu: cum e posibil ca o amărâtă de folie de 10 lei (că era din aia de la Auchan, nu aceea ce v-am prezentat-o ultima dată) să reziste mai bine decât ceramic shield glass de la Apple? Nu mai spun că folia avea vreo 3 ani și ecranul telefonului a stat fără folie probabil nici un an, pentru că iPhone 13 Pro s-a lansat în 2021 și noi l-am luat în 2022.
Și nu vorbim aici despre condiții dure de utilizare, că altfel nu avea carcasa impecabilă. Deci probabil a avut o husă, dar nu și folie pe ecran.
Însă da, un lucru e posibil sa fie adevărat: foliile se sparg mai ușor, la șocuri mai mici, dar chiar și așa, o schimbi repede cu una nouă.
Voi ați observat treaba asta?
Poate pentru ca ceramic shield glass e doar o abureala de marketing?
10 lei sunt 2 euro. Ori daca Apple pune o sticla de 25 centi vs una de 2 euro face un cost saving considerabil. In aia 25 de centi intra si marketingul ceramic shield glass.
Postezi ineptii , mai bine uita-te la JerryRigEverything si mai inveti cate ceva .
Răzvane, ți se pare că un utilizator obișnuit are scenariile de utilizare și testele la care se supune JerryRig? Hai că tot o dădeai cu educația de gard.
Nu doar ca foliile de sticla nu sunt mai rezistente decat ecranul , dar pot produce si pagube ecranului si anula unele avantaje ca stratul antireflex . Daca tot vrei sa pui o folie pune una de silicon personalizata doarece este cea mai buna . Foliile ,, privacy ” sunt alte mizerii inutile care iti tranforma oledul intr-un TN . Ai secrete tip NASA si se uita …ulea la tine in telefon .
nu sri sau nsa/cia, ci mai grav! cei care au nevasta!
Ce-i drept, sunt cel puțin dubioși cei ce oferă pin-ul sau parola telefonul persoanei iubite ori au cont comun de social media. Era un trend absolut idiot pe TikTok sau nu știu unde în care îi smulgea femeia bărbatului sau invers telefonul din mâini și ei luau reacția normală a cuiva luat prin surprindere ca și cum ar avea ceva de „ascuns”…
Ar fi interesant să trimiți întrebarea ta la Apple și să ne spui ce ți-au răspuns 🙂
nu am folosit niciodata. de ce mai iei telefon cu ecran super mega daca pui „ceapa” pe el?!
nu se zgarie ecranul usor oricum, si nu observi orice zgarieturi in utilizarea de zi cu zi.
daca aveati POCO sau XIAOMI, acum nu mai aveati intrebari de genul asta. A dat nevasta-mea cu ele de pamant, de le-au luat naiba, si nu au patit absolut nimica. Numai cumparati scumpeturi dinastea fine, ca pentru ultra bogati, ca nu suntei. Cumparati dinastea mai ieftineanu, si o sa vedeti cat or sa va tina, si ecranele si telefoanele. Parca ati fi muieri, asa va plangeti mereu. Eu mi-am cumparat anul trecut cinci telefoane POCO si Xiaomi, si nu mai am probleme absolut deloc, poate sa se faca praf unul, mai inca patru si tot asa. Decat sa cumpar unul foarte scump si aiurea, mai bine cumpar cinci bucati foarte bune si solide, si-mi raman si de rezerva. Asa ca nu mai plangeti, e pacat ca nu sunteti fete sau fetite. De asta exista POCO si Xiaomi, pentru barbati adevarat, care pot sa dea cu brandu de pereti.
Gresit. Ai telefon CAT pentru asa ceva. 😛
Nu are relevanță brand-ul, ci specificațiile tehnice. Te trezești că rezistă dacă-l scapi de la etaj sau din portieră și treci cu roțile peste el și nu are nimic, maxim niște urme și de cealaltă situație, îl scapi în casă și se face țăndări display-ul.
Văd că în România jignirile sunt sport național, dar în nici un caz nu sunt exemplu de inteligență și nici de cunoaștere
Comentariul meu era referitor la primele 3 comentarii mai sus, dar a apărut jos în listă