Kingston a lansat recent un nou SSD de top, Fury Renegade G5, cu interfață PCIe 5.0 și viteze de citire care pot ajunge până la 14.700 MB/s. O cifră absolut impresionantă, ce plasează acest model în liga high-end a stocării. Dar, dincolo de specificații și benchmark-uri, rămâne întrebarea esențială: chiar avem nevoie de asemenea viteze în utilizarea de zi cu zi?
Lansarea acestui nou SSD confirmă faptul că Kingston ține pasul cu tehnologia și chiar împinge limitele acesteia. Cu toate acestea, apar două întrebări legitime: unde este limita practică a vitezei pentru un utilizator obișnuit? Și când investiția într-un astfel de SSD devine justificată?
Îmi aduc aminte că primul meu SSD a fost un Kingston cu interfață SATA. Nu rupea topurile în materie de viteză, dar față de vechiul HDD era ca și cum aș fi schimbat o căruță cu o mașină sport. Am simțit imediat diferența în timpii de boot, lansarea aplicațiilor sau mutarea fișierelor. Ulterior am trecut pe M.2 NVMe și da, benchmark-urile arătau îmbunătățiri clare, dar în utilizarea reală, diferențele au devenit tot mai greu de perceput.
Aici e punctul cheie: există o limită peste care viteza nu mai aduce un beneficiu vizibil. E la fel ca în cazul monitoarelor cu rată mare de refresh. Poți observa o diferență între 60Hz și 144Hz, poate și între 144Hz și 240Hz, dar dincolo de 240Hz devine greu de sesizat, cel puțin pentru ochiul majorității utilizatorilor.
Cred că, pentru utilizatorii care se joacă, navighează pe internet, consumă conținut multimedia sau folosesc aplicații de birou, un SSD PCIe 3.0 sau chiar un PCIe 4.0 este mai mult decât suficient. Nu doar că oferă viteze excelente, dar și costurile sunt semnificativ mai mici față de modelele PCIe 5.0.
Desigur, există și excepții. Profesioniștii din zona de editare video, modelare 3D, animație sau cei care lucrează cu baze de date mari sau servere de fișiere vor aprecia pe deplin beneficiile unor viteze extreme. Pentru aceștia, fiecare secundă câștigată în procesele de lucru poate însemna bani și eficiență.
În concluzie, Kingston Fury Renegade G5 este o demonstrație de forță tehnologică și o opțiune excelentă pentru utilizatorii care chiar au nevoie de performanță de top. Dar pentru restul, poate că e momentul să ne întrebăm nu “cât de rapid e”, ci “cât de mult contează acea viteză în realitate?”.
Platforma de test
- Procesor AMD Ryzen 7 9800X3D
- Placa de baza ASUS ROG STRIX X870-A Gaming Wi-Fi
- RAM Kingston FURY Beast 64GB 6000MHz
- Cooler be quiet! Light Loop 360
- Carcasa be quiet! Light Base 900FX
- Stocare WD Blue 4TB
- Sursa be quiet! 1000W Pure Power
Pentru a verifica dacă Kingston Fury Renegade G5 livrează performanțele promise, am realizat trei dintre cele mai populare teste de benchmark. Mai mult, am decis să-l testez în două scenarii diferite: cu radiator și fără radiator. De ce? Pentru că, în cazul SSD-urilor PCIe 5.0, temperatura de funcționare devine un factor esențial și merită discutat pe larg.
Din testele mele, a reieșit clar că un radiator nu este un moft, ci o necesitate. Fără un sistem de răcire adecvat, SSD-ul a ajuns la temperaturi de 60–61°C în sarcină maximă, moment în care performanțele au început să scadă. Poate pe termen scurt nu pare grav, dar pe termen lung, aceste temperaturi ridicate pot duce la degradarea performanței sau chiar la instabilitate.
De aceea, nu recomand folosirea acestui model într-un laptop sau într-un desktop compact unde nu poate beneficia de o răcire eficientă. Cel puțin nu în varianta actuală, fără radiator.
Sunt convins că Kingston va lansa și o versiune cu radiator integrat așa cum a făcut și în cazul generației anterioare, dar până atunci, recomand montarea acestui SSD doar într-un desktop cu airflow bun și, ideal, cu radiator dedicat. Asta îi va permite să funcționeze în parametri optimi și să livreze constant vitezele impresionante de care este capabil.
Teste fara radiator
Teste cu radiator
Concluzie
Kingston Fury Renegade G5 este, fără îndoială, un SSD impresionant. Cu o interfață PCIe 5.0 și viteze de până la 14.700 MB/s, el se adresează direct celor care caută performanță de top – fie că vorbim de creatori de conținut, profesioniști în domenii tehnice sau entuziaști care vor mereu „ce e mai bun”. Kingston Fury Renegade G5 este un SSD de viitor, dar trebuie folosit în scenariile potrivite pentru a-și arăta adevăratul potențial. Pentru unii, e un upgrade spectaculos. Pentru alții, poate doar un moft scump. Alegerea depinde, ca întotdeauna, de nevoi reale și context.
Il gasiti la PC Garage incepand de la 929 lei varianta de 1TB.