Site icon Arena IT

LG G7 ThinQ review: flagship-ul corect

In 2012, Optimus G a fost raspunsul dat de LG pentru seria Galaxy S lansata de Samsung. Odata cu lansarea lui G2, acestia au renuntat la numele de cod „Optimus”, iar seria a ajuns in acest an la al 7-lea device din gama: G7 ThinQ. In ultimele doua saptamani mi-a fost alaturi atat la bine cat si la rau si urmeaza sa impartasesc cu voi experientele pe care le-am petrecut impreuna.

Cuprins review

Specificatii

LG G6 a dezamagit anul trecut cand a fost lansat cu procesorul Snapdragon 821 in loc de 835. Cu G7 nu au mai facut compromisuri si s-a bucurat de cele mai recente tehnologii si componente disponibile pentru un flagship al anului 2018.

Display IPS LCD 6.1 inch, 82.6% screen-to-body ratio, densitate pixeli 564, rezolutie 1440×3120 cu aspect 19.5:9 si protectie Gorilla Glass 5
CPU Qualcomm Snapdragon 845 (4×2.8 GHz Kryo 385 Gold & 4×1.7 GHz Kryo 385 Silver)
GPU Andreno 630
RAM 4 GB RAM
Stocare 64 GB ROM cu posibilitate extindere prin intermediul slotului pentru card SD pana la 512GB
Camera foto principala Sistem dual camera, senzor principal 16MP wide cu stabilizare optica, PDAF si laser auto-focus, deschidere 107 grade, 30mm, apertura f/1.6, marime pixel 1 micron, senzor secundar 16MP ultra wide, 16mm, apertura f/1.9
Camera foto secundara 8 MP, f/1.9, 26mm (wide)
Baterie 3000mAh cu Quick Charge 3.0
Altele 100% DCI-P3 coverage, Dolby Vision/HDR10 compliant, Always-on display, IP68 dust/water proof, MIL-STD-810G compliant, DTS: X Surround Sound, wireless charging, jack 3.5 mm, slot card

Design si constructie

G7 pastreaza un design old-school de tip sandwich. Rama metalica este prezenta intre ecran si spatele de sticla 4D curbat Gorilla Glass al telefonului. Este primul telefon din seria G care a adoptat moda notch-ului. Notch-ul nu ascunde deblocare faciala (nu are), doar camera foto, LED-ul pentru notificari si alti senzori. Nu are ecran curbat precum Galaxy S9 sau Mate20Pro, ceea ce il face mai usor de tinut in mana si mai putin alunecos. A pastrat atat jack-ul de 3.5mm pentru casti cat si slotul pentru card SD.

Pe lateral stanga avem cele 2 butoane pentru reglarea volumului si butonul dedicat pentru Google Assistant. Din pacate acesta nu poate fi remapat. Nu poti da accidental volumul telefonului mai tare sau mai incet daca apesi din prima lung pe tastele pentru volum, lucru util deoarece mie mi s-a intamplat de multe ori sa schimb volumul accidental pe S8.

Partea dreapta a telefonului este mai aerisita si avem doar butonul pentru blocare. Senzorul de amprenta este pozitionat pe spatele telefonului, despartit de modulul de camere foto si este foarte usor de operat si comod si pentru cei cu degete mai scurte. Pe langa certificatul IP68 de rezistenta la apa si praf, G7 are si certificat MIL-STD-810G: rezistenta impotriva socurilor. Rama de metal va absoarbe socul si il va salva de „dureri” neplacute. Constructia telefonului este de calitate, iar pe Moroccan Blue arata foarte bine.

Software si performante

Software. G7 vine cu Android 8.0 Oreo imbracat in hainele LG: o interfata proprietara si un pachet de aplicatii preinstalate. Firmware-ul pentru Android Pie este in dezvoltare si o versiune stabila ar trebui sa fie lansata pana in ianuarie 2019. Interfata LG este intuitiva si fluida, ma asteptam ca toate modificarile aduse sa incetineasca telefonul, dar nu a fost cazul aproape deloc. Meniul pentru setari este foarte cuprinzator si a fost impartit pe categorii. Always-on-display poate fi personalizat in functie de preferinte sau dezactivat.

Pe partea de software, LG nu face referire la „breton” ca notch, ci il numeste new second screen. Acesta la randul lui poate fi customizat, dar nu exista functia de a-l ascunde complet cu o bara neagra:indiferent daca il faci negru sau nu, notificarile tot acolo vor fi pozitionate. Nu coboara cu totul mai jos pentru a-l face un ecran clasic. In schimb, in momentul in care pornesti un filmulet si il treci in modul full-screen, ecranul ramane delimitat pana la baza notch-ului si astfel nu pierzi nimic din continut. Pot fi setate diferite teme, stiluri pentru Always on display, iconite sau wallpapere din portofoliul LG.

Performante. Puteti studia aici scorul din Geekbench, iar cel din Antutu 3D il aveti mai jos. Dupa cum v-am mai spus, pentru mine este importanta experienta in utilizare si nu testele sintetice. Rezultate obtinute sunt in parametrii normali pentru procesorul Snapdragon 845 cuplat cu 4GB RAM.

Ce este ThinQ?

LG V30S a fost primul telefon din brandul ThinQ creat de LG, care se refera la inteligenta articifiala. Initial brandul a fost disponibil pentru frigidere si aparatele de aer conditionat, iar ulterior a intrat si pe piata telefoanelor mobile. G7 ThinQ foloseste Google Assistant (in alte regiuni este Q Voice) ca asistent virtual, are prezent un mod AI CAM pentru camera foto care detecteaza automat ce urmeaza a fi pozat pentru a face setarile de procesare necesare, iar Google Lens este integrat direct in aplicatia camerei.

Ecran,difuzor si calitatea audio prin casti

Ecranul IPS LCD de 6.1″ cu o rezolutie de 3120×1440 este unul din cele mai bune de acest fel. Initial am crezut ca este vorba despre un display OLED. Culorile sunt puternice iar nivelul de luminozitate maxima este impresionant. Nu am avut cum sa masor luminozitatea ecranului, dar cei de la GSMArena sustin ca luminozitatea maxima este de 920 niti. Negrul este usor sesizabil in jurul notch-ului daca alegi ca bara de notificari ramana neagra. Video-urile nu se decupeaza in jurul notch-ului nici cand optezi pentru optiunea full-screen si astfel nu pierzi nimic. G7 ThinQ a fost primul telefon cu notch pe care l-am utilizat. Ma asteptam sa fiu mult mai deranjat de el. Inca nu il accept, dar nici nu m-a suparat precum ma asteptam eu.

Difuzor. Este prezent un singur difuzor la baza telefonului care este ajutat de tehnologia Boombox pentru a reda muzica puternic si placut.  Interiorul telefonului actioneaza ca o camera de rezonanta si intensifica bass-ul. Este suficient de puternic incat sa acopere o camera de dimensiuni medii spre mari fara probleme. Nu este nevoie de boxa portabila.

Calitatea audio prin casti. Majoritate marilor producatori de telefoane mobile renunta la clasicul jack de 3.5mm. Nu si LG, care pare sa aiba planuri serioase pentru acest port pe cale de disparitie. Cu ajutorul tehnologiilor DTS:X 3D Surround si Hi-Fi Quad DAC doreste imbunatatirea experientei audio prin intermediul castilor. Hi-Fi Quad DAC nu este disponibil prin castile bluetooth si este sesizabila diferenta. Am ascultat melodii din A Star is Born cu castile din pachet, castile AKG de la Samsung, Kingston HyperX Cloud Core si o pereche bluetooth Plantronics PLT. Comparativ cu S8, sunetul este superior atat raportat la calitate cat si la volum. Este un telefon care trebuie luat in considerare serios de cei care cauta o experienta audio superioara.

Meniu camera foto, poze si video

Meniu camera foto.  Comenzile rapide sunt la indemana. Google Lens poate fi activat direct din interfata camerei foto, modul wide-angle precum si modul de inteligenta artificiala (AI Cam). Pentru pozele facute in lumina slaba se poate activa optiunea Super Bright Camera. Aceasta este disponibila doar in momentul in care telefonul detecteaza lumina insuficienta.

Poze. Partea care a avut cel mai mult de suferit la G7 a fost camera foto, care din experienta mea este mai buna decat cea de pe Nokia 8 Sirocco, dar mai slaba decat cea de pe Galaxy S8. In lumina buna vorbim despre o camera foto capabila, dar nu este un telefon care se adreseaza entuziastilor in fotografie sau folosesc telefonul ca unealta principala pentru fotografie. Daca discutam despre poze pentru Instagram, nu se vor observa diferente, iar camera wide-angle este o optiune careia ii simt lipsa tot mai des pe un telefon dupa ce m-am obisnuit sa am un GoPro la mine.

Video. La fel ca si in cazul fotografiilor, calitatea video nu face parte din liga flagship-urilor. G7 ThinQ poate filma pana la rezolutie UHD (3840×2160) la 60 de cadre pe secunda. Pentru ca video-urile sa se pastreze clare e necesar ca telefonul sa fie operat sensibil, senzorul de stabilizare nu il ajuta foarte mult.

Autonomie baterie

Bateria de 3000mAh isi face treaba similar ca cea de pe un Samsung Galaxy S8. Desi a primit o baterie mai mica decat G6, autonomia este mai buna. Un utilizator care petrece mult timp pe Facebook, Whatsapp, Instagram si Youtube nu va rezista o zi cu o singura incarcare. Scos de la incarcat la 6 dimineata, la ora 18:00 am ajuns acasa cu baterie 10%. Folosit moderat nu am fost nevoit sa il pun la incarcat decat a doua zi dimineata. A fost folosit cu Always-on-Display pornit intre orele 06:00-00:00 si cu rezolutia maxima a ecranului (1440×3120). Per total autonomia o consider in categoria de mijloc pentru un flagship.

Concluzie,pret, puncte PRO si CONTRA

Concluzie si pret. G7 ThinQ este unul dintre telefoanele aparute in prima jumatate a anului 2018 care nu s-a bucurat de atentia dorita. Il gasiti la PcGarage la pretul de 2300 de lei. La 2500 de lei gasiti Galaxy S8 care este un flagship de anul trecut si singurul avantaj pe care il are in fata lui LG este camera foto. G7 ThinQ este dovada ca in 2018 inca putem avea un flagship bun la pretul corect. Diferenta de 1000 de lei comparativ cu un S9, Pixel 2 sau P20Pro este facuta in mare parte doar de experienta foto.

Pro

Contra

  • Constructie si design
  • Display
  • Platforma hardware
  • Camera foto
  • Autonomie
  • Conectivitate
  • Software
4.3
Exit mobile version