Monitoarele OLED se ieftinesc și devin mult mai accesibile în fiecare zi. GIGABYTE a lansat modelul MO27Q28G, un monitor cu rezoluție 2K, diagonală de 27 inch, rată de refresh de 280Hz și noul panou WOLED de generația a 4-a, Primary RGB Tandem OLED, gândit pentru luminozitate mai mare, culori mai curate și o durată de viață mai bună. Este o bestie cu un preț surprinzător de ok pentru ce oferă.
GIGABYTE pare să lupte serios în zona monitoarelor, iar modelele lor OLED au început să fie foarte interesante, mai ales odată cu trecerea pe WOLED de generația a 4-a. MO27Q28G este unul dintre cele mai noi modele și l-am văzut în jur de 3000 lei în magazinele din România, cu perioade de precomandă în care a coborât chiar mai jos, spre 2600–2700 lei. Personal consider că este un preț excelent în comparație cu ce era pe piață acum un an, când un astfel de monitor ajungea lejer la 4000 lei.
Cred că o să mai dureze puțin, iar alegerea unui IPS nu va mai fi foarte rațională din punct de vedere al prețului, deoarece monitoarele OLED vor înlocui treptat monitoarele IPS, măcar în zona mid-high end, acolo unde contează pentru gameri.
Avantajele OLED sunt clare: culori mai vii, contrast practic infinit și un timp de răspuns aproape instantaneu, 0,03 ms. În jocuri competitive sau single-player cinematice, imaginea arată impecabil, cu negru profund și tranziții foarte curate între umbre și lumini. În cazul lui MO27Q28G, panoul WOLED de generația a 4-a reușește și o luminozitate foarte bună, cu aproximativ 330–335 cd/m² în SDR și până la aproximativ 1500 cd/m² peak în HDR. Monitorul oferă suport pentru DisplayHDR True Black 500, acoperire de aproximativ 99,5% DCI-P3 și compatibilitate completă cu AMD FreeSync Premium Pro și NVIDIA G-Sync Compatible, deci fluiditatea imaginii este garantată indiferent de placa video.
Un alt avantaj important la MO27Q28G este tratamentul anti-reflexie. GIGABYTE folosește un coating agresiv, cu reducere a reflexiilor de până la 99%, astfel că monitorul este mult mai utilizabil în camere luminoase față de multe alte OLED-uri cu panou lucios sau semi-lucios. Poți să stai cu monitorul lângă geam fără să vezi tot livingul reflectat în el.
Desigur, tehnologia OLED nu e perfectă. Poate fi mai predispusă la retenția de imagine (burn-in) dacă rulezi constant aceleași elemente statice, însă GIGABYTE a umplut MO27Q28G de funcții de protecție: AI OLED Care, pixel refresh, mișcarea ușoară a imaginii și diverse mecanisme care reduc riscul de burn-in, plus un mod VRR Anti-Flicker care încearcă să elimine pâlpâitul la framerate foarte mic. Luminozitatea maximă este acum suficient de bună încât să nu mai simți că vii de pe un IPS și treci pe ceva vizibil mai întunecat, așa cum se întâmpla la primele generații de OLED.
Pe lângă toate acestea, monitorul are și funcții inteligente precum Dashboard (afișează în timp real informații despre CPU, GPU sau FPS direct pe ecran), Black Equalizer pentru evidențierea zonelor întunecate fără a supraexpune restul imaginii și un sistem KVM care îți permite să controlezi două dispozitive diferite cu același set de tastatură și mouse. Evident, nu lipsesc nici funcțiile clasice de gaming de la GIGABYTE: crosshair, timer, counter și toate cele.
O altă funcție interesantă este reducerea diagonalei din software, de la 27 inch la 24 inch, prin Tactical Switch. Practic îți face imaginea mai mică și rămân niște dungi negre aproape insesizabile datorită panoului OLED, care oricum e perfect negru. Mi se pare interesant, mai ales pentru cei care vin din eSports de pe 24 inch și nu vor să-și schimbe foarte mult „feeling-ul”, dar eu personal nu simt nevoia să îl folosesc.
Meniul este simplu și ușor de accesat folosind joystick-ul de sub partea de jos a monitorului. OSD-ul este clar, bine structurat, ai acces rapid la profile, la setările de gaming și la funcțiile de protecție pentru OLED. Pozele în acest caz vorbesc de la sine.
Conectivitatea este simplă: 2x HDMI 2.1, 1x DP, 1x USB C cu Power Delivery 18W, 2x USB A, 1x jack 3.5mm și 1x USB B service. E tot ce ai nevoie.
Specificații complete
- Diagonala – 27 inch
- Rezoluție – 2560 x 1440 pixeli
- Rată de refresh – 280Hz
- Panou – WOLED 4th Gen Primary RGB Tandem OLED
- Timp de răspuns – 0,03ms
- Luminozitate – 335cd/m² SDR, până la 1500cd/m² peak HDR
- Dimensiune pixel – 0,22mm
- Conectivitate – 2x HDMI 2.1, 1x DP 1.4, 2x USB 3.2, 1x USB Type C (DP Alt Mode, până la 18W PD), jack 3.5mm
- VESA 100 x 100
- Reglaj pe înălțime, înclinare, pivot, swivel
Pentru aproximativ 3000 lei, GIGABYTE MO27Q28G este genul de monitor care oferă tot ce ai nevoie pentru gaming de top și divertisment, fără compromisuri reale. Practic, obții performanța și calitatea vizuală a unui OLED care anul trecut era pe la 4000 lei, acum la un preț care începe să arate „normal”. Dacă până acum monitoarele OLED păreau un lux, cu modele de genul acesta încep să devină noul standard pentru oricine vrea un monitor serios de gaming.
Și ca să fie treabă bună până la capăt, pentru un astfel de monitor e nevoie și de o placă video pe măsură. În opinia mea, una dintre cele mai bune alegeri pentru gaming 2K și 4K este GIGABYTE Radeon RX 9070 XT ELITE. O dețin de ceva timp și este ce trebuie. Îmi place că FSR-ul funcționează bine unde e nevoie de el, precum STALKER 2 Heart of Chernobyl sau Mafia The Old Country. Jocurile astea au o grafică excepțională și pe un OLED parcă arată și mai bine.
La eMAG este 2899 lei. Un preț foarte bun. Iar placa video este 4000 lei la PC Garage.


Lasa un comentariu!Anulează răspunsul