Google pregătește lansarea unui nou sistem de operare desktop, succesor Chrome OS, dar cu mai mare accent pe inteligența artificială. Acesta poartă denumirea internă de Aluminum OS și este gândit să ruleze pe aproape orice tip de PC, inclusiv mini PC-uri și plăci de dezvoltare cu putere redusă de calcul. Nu este prea clar cum va funcționa integrarea cu inteligența artificială sau dacă algoritmii vor rula local sau în cloud, dar aproape sigur AI-ul Gemini de la Google va fi în prim plan.
Google nu a oferit încă detalii oficiale cu privire la Aluminum OS, sistemul de operare fiind descoperit în anunțurile de job-uri ale companiei. Din câte se pare, Google caută un Senior Product Manager pentru Android, laptop-uri și tablete care să contribuie la dezvoltarea Aluminum Operating System (ALOS) și la strategia de tranziție de la ChromeOS. Cu toate acestea, introducerea Aluminum OS nu înseamnă neapărat că Google va renunța la ChromeOS, cel puțin nu în viitorul apropiat. ChromeOS are o importantă cotă de piață în sectorul educațional datorită costurilor reduse ale Chromebook-urilor, iar Aluminum OS se dorește a fi mai degrabă un competitor pentru Windows. Cel mai probabil, proiectul se află în stadiu incipient și nu sunt șanse prea mari să-l vedem lansat în următorul an.
Via Techspot
Lasa un comentariu!Anulează răspunsul