Site icon Arena IT

Google susține că reglementările și amenzile din Uniunea Europeană descurajează inovația din domeniul tech

Google se află în topul celor mai sancționate companii americane de către Uniunea Europeană, fiind acuzată și amendată în repetate rânduri pentru abuzul de poziție dominantă. Chiar și în momentul de față, compania își caută dreptatea în justiție pentru o amendă de 4.3 miliarde de euro din 2018, motivată de UE prin faptul că Google a apelat la înțelegeri anticoncurențiale în relația cu producătorii de smartphone-uri Android. Mai exact, conform deciziei emise de autoritățile de reglementare din Uniunea Europeană, gigantul american, în vederea acordării licenței pentru magazinul Google Play, a forțat producătorii să includă și alte aplicații ale Google, cum ar fi Chrome, Search, Gmail etc. Această practică reprezintă, în conformitate cu interpretarea comisiei europene a legii, o încălcare flagrantă a reglementărilor antitrust, din acest motiv fiind aplicată și această sancțiune record.

Însă Google nu pare să fie deloc de acord cu această argumentare, iar în cadrul ultimelor declarații în instanță a ținut să menționeze că reglementările din UE și modul în care acestea sunt interpretate de autorități pedepsesc compania americană pentru meritele, atractivitatea produselor, dar și pentru inovația de care a dat dovadă. De asemenea, Alfonso Lamadrid, avocatul companiei, a declarat că Google nu fuge de responsabilitatea legală și că își propune să respecte în totalitate cadrul legislativ, însă consideră amenda de 4.3 miliarde de euro injustă și acuză comisia europeană de comportament iresponsabil. De asemenea, acesta declară că înțelegerile obținute cu producătorii de smartphone-uri nu afectează în niciun fel competivitatea din piață, ci contribuie în schimb la un mediu mult mai prietenos pentru dezvoltatorii de aplicații Android.

Procesul este încă în plină desfășurare, iar un verdict al instanței ar putea veni cel mai devreme în câteva luni.

Via Reuters

Exit mobile version