Spre deosebire de Intel, care au optat pentru o arhitectura quad core realizata prin alaturarea a doua procesoare dual core pe aceeasi pastila de siliciu, AMD a ales varianta nativa quad core. Si asta i-a costat foarte mult ca timp si venituri. Si chiar daca au reusit acum, sunt putin circumspect asupra performantelor procesoarelor Barcelona, din cauza diferentei prea mari de frecventa intre acestea si CPU-urile quad core Intel.
Pentru a trece in revista noutatile de microarhitectura aduse de Barcelona, voi face o succinta comparatie intre acesta si acum vechiul dual core K8 Athlon X2:
Memoria cache este acum pe 3 nivele, impartita in 128 KB L1 per core, 512 KB L2 per core, si 2 MB L3 la comun pentru cele 4 nuclee. Unele componente au fost doar imbunatatite fata de K8. Astfel, controller-ele de memorie sunt variante perfectionate ale celui din Santa Rosa, putand lucra atat cu actualele DDR2, cat si cu viitoare DDR3. In plus, au la dispozitie si cate un DRAM prefetcher, care aduce datele necesare intr-un buffer propriu.
In plus, Barcelona integreaza si un indirect branch predictor cu 512 intrari, componenta introdusa pentru prima data la Pentium M, cu rol de a reduce greselile in prevederea operatiilor necesare.
Un alt mare avantaj al lui Barcelona fata de procesoarele mai vechi de la AMD, sau fata de contraoferta Intel, o reprezinta separarea electrica a nucleelor si a controller-elor de memorie, acestea putandu-si ajusta individual voltajul si viteza, si deci implicit si consumul, in functie de necesitati.
Pentru virtualizare, AMD a inclus setul de instructiuni botezat AMD-V, ce adauga suport pentru nested pages. Barcelona ajunge pe piata la frecvente cam mici, intre 1.7 si 2 GHz, urmand a urca putin in sfertul 4 al acestui an, simultan cu lansarea variantelor desktop. Dar cel putin si preturile sunt la fel de mici:
