De-a lungul decadelor, astronomia a fost martoră la descoperiri ce au remodelat înțelegerea noastră despre Univers.
Una dintre cele mai controversate și fascinante povești din această istorie este legată de Planeta a Noua, un corp ceresc ipotetic care ar putea exista la marginea Sistemului Solar. După retrogradarea lui Pluto din statutul de planetă, o întrebare crucială persistă: există o altă planetă care ne scapă observației?
Pluto, descoperit în 1930, a fost considerat timp de decenii a noua planetă a Sistemului Solar. Totuși, în 2006, Uniunea Astronomică Internațională a redefinit criteriile pentru clasificarea planetelor, retrogradând Pluto la statutul de planetă pitică. Această decizie a fost influențată în mare parte de descoperirile astronomului Mike Brown și ale colegilor săi, care au identificat obiecte precum Eris, un corp ceresc similar ca dimensiune, dar mai îndepărtat decât Pluto.
Descoperirea lui Sedna în 2004 a fost un punct de cotitură. Sedna, cu orbita sa extrem de alungită și distanța sa de peste 76 unități astronomice (AU) de Soare, a ridicat întrebări despre forțele care modelează aceste traiectorii bizare. Aceste fenomene nu puteau fi explicate doar prin influența gravitațională a planetelor cunoscute.
În 2014, astronomii Scott S. Sheppard și Chadwick Trujillo au sugerat existența unui corp masiv care influențează orbitele unor obiecte trans-neptuniene extreme (ETNO), cum ar fi Sedna și 2012 VP113. Mike Brown și Konstantin Batygin, de la Institutul de Tehnologie din California, au preluat această idee, iar în 2016 au publicat un studiu ce susținea ipoteza existenței unei planete cu o masă de 5-10 ori mai mare decât cea a Pământului, situată la o distanță de până la 700 AU.
Această „Planetă Nouă” ar putea fi un corp ceresc exilat, rămas captiv în marginea întunecată a Sistemului Solar în urma migrațiilor planetare timpurii. Modelările computerizate sugerează că gravitația acestei planete ar putea explica gruparea ciudată a orbitelor unor ETNO.
Deși ipoteza Planetei a Noua este captivantă, nu toți astronomii sunt convinși. Unele studii recente, bazate pe date de observație din proiecte precum Outer Solar System Origins Survey (OSSOS), susțin că orbitele presupuse „ciudate” ale ETNO ar putea fi, de fapt, rezultatul unui bias observațional.
O altă ipoteză sugerează că o masă de resturi înghețate sau chiar un mic corp planetar ar putea explica orbitele observate. În mod fascinant, o idee mai radicală propune că un mică gaură neagră ar putea fi responsabilă pentru aceste fenomene.
Răspunsul la această dilemă ar putea veni odată cu inaugurarea Observatorului Vera C. Rubin, programat să devină operațional în 2025. Cu o cameră de 3.200 de megapixeli și o capacitate de a cartografia întregul cer sudic în mod repetat, Rubin promite să revoluționeze explorarea Sistemului Solar.
Astronomii estimează că Rubin va descoperi zeci de mii de obiecte trans-neptuniene, eliminând posibilele erori de observație. Dacă Planeta a Noua există, Rubin o va detecta direct sau va furniza dovezi indirecte prin analiza orbitelor ETNO.
Descoperirea Planetei a Noua ar avea implicații uriașe pentru înțelegerea formării Sistemului Solar. Obiectele din centura Kuiper și din regiunile exterioare sunt relicve ale trecutului, conservând indicii despre procesele formative ale planetelor.
În plus, descoperirea ar putea oferi o explicație pentru absența unui „mini-Neptun” în Sistemul Solar, deși astfel de planete sunt frecvente în alte sisteme stelare.
Căutarea Planetei a Noua nu este doar o explorare a marginii Sistemului Solar, ci și o căutare a răspunsurilor la întrebările fundamentale despre locul nostru în Univers. În următorii ani, Observatorul Rubin ar putea pune capăt acestui mister, dezvăluind o nouă planetă sau oferind o explicație alternativă. Până atunci, aventura continuă, cu ochii fixați pe stelele îndepărtate și speranța în descoperiri revoluționare
Lasa un comentariu!