Se pare că OnePlus a terminat-o cu lansările de telefoane anul acesta, o dată cu Nord 2. OnePlus 9RT va fi destinat, aparent, doar pieței din India. Așa că zvonacii au început să discute despre noul OnePlus 10.
Astfel, am aflat că sunt mari dezamăgiri printre bloggerii de tech pentru că noul telefon va semăna mult cu OnePlus 9. Cel puțin așa spune leak-erul Yogesh Brar, pe twitter.
Acum, între noi fie vorba, dacă compania chineză nu dezvoltă integrează o cameră selfie sub display sau un telefon modular, nu prea mai are ce să reinventeze la capitolul design. Mai ales că vechea generație arată chiar foarte bine, dacă mă întrebați pe mine.
Personal, aștept doar specificațiile tehnice, pentru că acolo va fi interesant de văzut dacă vor folosi noul chipset Qualcomm Snapdragon – 898 – sau vor continua colaborarea începută cu MediaTek, pe OnePlus Nord 2. Care, apropo, cu al lui Dimensity 1200-AI si GPU ARM G77 MC9, se descurcă mult peste ce ne așteptam! Dacă tot am ajuns la colaborări, una care va fi contimuată, cu siguranță, va fi cea cu Hasselblad, pe partea de camere. Dacă pe OnePlus 9 si 9 PRO am avut doar calibrarea senzorilor oferită de firma germană, pe viitorul model sper să apară și lentile de la ei.
La nivel de display putem paria de pe acum pe un AMOLED Fluid, cu rată de refresh de 120 Hz, cel mai probabil cu un punch hole pentru camera secundară. De asemenea, bateria sigur va beneficia de încărcare rapidă la 65W, posibil chiar și una QI. La fel de sigure sunt și difuzoarele stereo și senzorul ultrasonic în display.
Ce nu se știe momentan sunt numărul și tipul senzorilor de pe camere, capacitatea bateriei și tipul RAM-ilor folosiți. Cu toate acestea, sunt convins că vor fi ”scăpate” și alte detalii, pe măsură ce ne apropiem de lansarea oficială.