Site icon Arena IT

Intel Pentium 350, procesor economic

Intel se pregateste sa lanseze unul dintre cele mai economice procesoare desktop ale momentului din punctul de vedere al consumului electric. Acesta se numeste Pentium 350, si este un dual core cu arhitectura Sandy Bridge, cu o frecventa de doar 1.2 GHz, si 3 MB memorie cache L3, realizat in procesul tehnologic de 32 nm.

Si chiar daca este un Sandy Bridge, nu are un GPU functional la interior. Toate aceste artificii (frecventa redusa, IGP dezactivat) au fost facute pentru a se ajunge la un TDP de numai 15 W. Iar controller-ul de memorie recunoaste DDR3 la 1333 MHz in dual channel, se este compatibil si ECC. Si avem si compatibilitate Hyper-Threading.

Pentium 350 foloseste socket-ul LGA1155. Din pacate un pret nu a fost comunicat. Si nici nu se stie daca acest procesor este pentru utilizatorul de rand, sau este rezervat microserver-elor, caz in care ne surprinde brand-ul Pentium in acest segment de piata.

Exit mobile version