Site icon Arena IT

iPhone 14 și iPhone SE vor avea interdicție la vânzare în Uniunea Europeană începând din luna ianuarie

De la 1 ianuarie 2025, în conformitate cu reglementările impuse la nivelul UE, nu vor mai putea fi vândute smartphone-uri fără port de încărcare USB C. Însă, în mod bizar, decizia nu se aplică doar pentru terminalele lansate după această dată, ci și pentru cele introduse mai demult pe piață, dar care încă se află în stocurile furnizorilor și magazinelor. În consecință, iPhone SE (2022) și iPhone 14 nu vor mai putea fi comercializate în nicio țară membră UE, modelele menționate având portul proprietar Lightning. În plus, la nivelul spațiului comunitar, aceeași restricție a fost introdusă și pentru alte tipuri de dispozitive: camere foto, căști audio, tastaturi, mouși, console de gaming handheld, difuzoare portabile etc. Așadar absolut orice fel de dispozitiv electronic, dacă operează prin USB, trebuie neapărat să aibă conector USB C.

În lipsa conformării, producătorii, dar și magazinele riscă amenzi usturătoare. Din punctul meu de vedere, decizia este una absurdă, întrucât contravine principiilor unei piețe libere, însă unde-i lege nu-i tocmeală și știm deja că birocrații din Comisia Europeană nu au prea mari rețineri în a aplica amenzi de zeci și sute de milioane de euro.

Via Neowin

Exit mobile version