Site icon Arena IT

iPhone 17 Pro se arată în noi fotografii

Mai sunt doar două luni până la debutul viitoarei generații de iPhone-uri și, în mod inevitabil, au început să apară și primele leak-uri. Iar de data aceasta nu vedem randări, mai mult sau mai puțin exacte, ci fotografii reale cu o unitate iPhone 17 Pro. Cel mai probabil, este vorba despre un dummy unit, adică o unitate nefuncțională, dar identică la exterior cu produsul final, trimisă de regulă către producătorii de accesorii.

După cum se poate vedea și în fotografiile de mai sus, principala schimbare este vizibilă la nivelul modulului foto, care acum se întinde pe întreaga secțiune superioară, probabil pentru a acomoda o configurație mai performantă. De asemenea, se observă o ușoară schimbare și la nivelul canturilor, care vin într-o formă ceva mai rotunjită decât până acum.

Însă, în rest, se prezintă ca orice alt iPhone din ultimele generații. Modulul face ID și camera selfie aproape sigur vor fi prezente în continuare sub formă de dynamic island, iar marginile din jurul ecranului vor fi îngustate. Cu alte cuvinte, nu vom asista la schimbări radicale de design în toamnă, acestea fiind rezervate iPhone-urilor din 2027, care vor marca aniversarea a 20 de ani de la lansarea primului model.

Via GSMArena

Exit mobile version