Istoric HardDisk-uri

HardDisk-urile au fost inventate in anii 1950, fiind initial discuri mari cu un diametru de 20 de inchi. Initial se numeau discuri fixe sau „Winchester”. Mai tarziu au devenit cunoscute ca HardDisk-uri, pentru a se face deosebirea de Floppy Disk. Hard disk au platanele hard fata de floppy-uri care sunt confectionate dintr-un plastic extrem de flexibil.

Simplificand un pic mai mult problema, un hard-disk functioneaza aproape la fel ca o caseta obisnuita. Atat hard-urile cat si benzile magnetice folosesc aceleasi tehnici de inregistrare magnetica, avand un mare avantaj: se pot scrie si rescrie foarte repede si pot tine datele destul de multi ani.

Haideti sa vedem principalele diferente intre benzile magnetice si HDD-uri:

– materialul de inregistrare magnetica a unei casete sa zicem este o banda foarte subtire din plastic. La hard-uri, materialul pe care se inregistreaza este depus pe un disc de sticla sau de aluminiu, formand platanul. Se polish-eaza foarte atent pana devine o oglinda aproape perfecta.

– intr-un cititor de casete, capetele de citire sunt in contact direct cu banda. La HDD-uri capetele de citire / scriere sunt la o distanta foarte mica de platan, fara sa-l atinga vreodata. Din acest motiv sunt hard-urile atat de sensibile mai ales in timpul functionarii. Daca capul atinge platanul, de cele mai multe ori s-a stricat discul.

– banda dintr-o caseta se misca cu o viteza de aproximativ 5 cm/sec, pe cand platanele se invart la viteze de aproximativ 762 mm/sec (aproximativ 272 km/h)

– Informatia pe hard este stocata pe domenii magnetice extrem de mici in comparatie cu cele ale casetelor. Dimensiunea acestor domenii depinde foarte mult de precizia si viteza platanelor. Datorita acestor diferente un HardDisk poate stoca imens de multe date cu un timp de raspuns extrem de mic fata de casete.

Un calculator desktop obisnuit are HDD-uri cu capacitatea intre 20 – 500 GB. Datele sunt salvate pe disc sub forma unor fisiere care nu sunt altceva decat un numar de bytes purtand un nume. Bytes pot fi coduri ASCII pentru un text sa zicem sau pot fi instructiuni ale unei aplicatii pe care calculatorul trebuie sa o ruleze. In momentul in care un prgoram care ruleaza cere un file, HDD-ul il citeste si il trimite la procesor. Dupa cum bine stim exista 2 metode de a masura performanta unui HDD: rata de transfer si timpul de acces.

Hard-ul este compus dintr-o „cutie” sigilata de aluminiu, si o placa electronica de circuite care controleaza motorul ce invarte platanele, mecanismul de scriere / citire, domeniile magnetice explicate mai sus. Sub aceasta placa electronica (detasabila) gasim motorul platanelor si conectorii care fac legatura cu placa de circuit.

Scotand capacul „cutiei de aluminiu constatam un interior foarte simplu dar deosebit de precis, continand platanele, capetele de citire puse pe un brat. Aceste brate sunt extrem usoare si de rapide, putand misca acele capete de citire de cel putin 50 de ori pe secunda de la centrul platanelor pana la margine.

Salvarea datelor se face pe suprafata platanelor care este impartita in sectoare si piste (sectors and tracks). Pistele sunt niste cercuri concentrice, iar sectoarele sunt mici bucati (parti) din aceste cercuri. Un sector are de obicei intre 256 si 512 bytes. Fie la nivelul unitatii sau la nivelul sistemului de operare sectoarele sunt de obicei impartite in clustere (clusters). Din acest motiv formatarea la nivel scazut „low level formatiing” inseamna stabilirea numarului de sectoare si de piste pe care le are un HDD.